Dan Teodorescu (Taxi): “Ne-am întoarce și mâine la Alexandria dacă am fi chemați!”

Carmen Dumitrescu
Trupa Taxi nu are nevoie de prezentări. Piesele “Non stop”, “Stelele care cad”, “Cele două cuvinte”, “Te văd în toate femeile” sunt atât de cunoscute publicului larg, încât de multe ori e suficient doar ca tonul să fie dat, pentru ca sute de oameni să fredoneze la unison mesajul pe care această trupă îl poartă prin toată țara. Ajunși și la Alexandria după mai bine de șapte ani, membrii trupei Taxi au oferit publicului momente de neuitat, fiind suprinși de faptul că mai ales cei foarte tineri le știu piesele și se bucură de ele cu un entuziasm greu de descris în cuvinte. Dan Teodorescu, solistul trupei, are o strânsă legătură cu județul Teleorman și tocmai de aceea invitația de a cânta la Zilele Alexandriei l-a încântat, lucru pe care a avut grijă să-l menționeze în cadrul unui scurt interviu acordat în exclusivitate ziarului Liber în Teleorman. Lipsit de aerele de superstar, dar și de aroganța pe care unii dintre artiști o manifestă în raport cu indivizii care n-au nume sonore, acesta ne-a vorbit despre importanța muzicii cu mesaj și despre dorința trupei Taxi de a mai veni și altădată la Alexandria, cu simpla condiție ca organizatorii de evenimente de aici să-i mai cheme pentru a-și bucura fanii.
R. Cum v-ați simțit la Alexandria?
Dan Teodorescu: Ne-am simțit minunat, dar nu asta contează. Am spus-o întotdeauna: nu contează cum te simți tu ca artist pe o scenă, important e cum se simte publicul. Mie mi s-a părut că alexăndrenii s-au simțit bine și că s-au bucurat de prezența noastră. Dar poate doar au fost oamenii politicoși. Dar sper din tot sufletul că s-au simțit bine, pentru că noi de asta venim…
R. Nu vă deranjează parfumul de mici și fumul din timpul concertelor?
D. T. Nu ne deranjează. Și în seara asta fumul n-a ajuns până la noi. Oricum, nu e nicio problemă cu micii, sunt foarte buni. Am mâncat și noi înainte de concert.
R. Stiu că aveți niște legături cu Alexandria…
D.T. Da, tatăl meu este din Dărăgău. E destul de apropae de aici. Ceea ce mă face și pe mine teleoltean. Teleormănean după tată și oltean după mamă…
R. Muzica poate transmite un mesaj sau un ritm. Credeți că muzica mesajelor mai are impact în România?
D.T. N-o să-mi comentez niciodată colegii de breaslă, dar o să comentez ce facem noi. Eu sper să mai asculte cineva mesajul, că dacă nu suntem terminați. Mie întotdeauna când am deschis gura mi-a plăcut să zic ceva. Bine, prost, cât am putut… Dar e important ca atunci când faci ceva, mai ales pe plan artistic, să ai ceva de spus…
R. Sperați să și educați publicul?
D.T. Nu, Doamne ferește! Nu ne-am erijat niciodată în profesori. Noi suntem niște băieți și niște fete care cântă. Băieții sunt deja spre bunici, adică eu și vreo doi colegi. De fapt, eu sunt bunicul formației…. Așadar suntem niște oameni care cântă pentru alți oameni. Atât și nimic mai mult. Educația se face la școală. Noi nu avem pretenția să educăm pe cineva. Obiectivul nostru, dacă vrei să-i spun așa, e să-i facem pe oameni să se bucure.
R. Pregătiți vreun proiect pentru viitorul apropiat?
D.T. Da, avem… N-am multe superstiții, dar asta e una dintre ele, să nu vorbesc despre proiectele viitoare, de teama că ar putea să nu se concretizeze. Și n-aș vrea să promit lucruri. E clar, am făcut niște înregistrări. Lucrăm acum la un featuring cu un artist cunoscut și teoretic ar trebui să-l lansăm acum în toamnă. Practic, Doamne ajută!
R. În Alexandria ați mai cântat?
D.T. Da, dar acum câțiva ani buni. Să tot fie vreo șapte… Dar am fi venit în fiecare an, dacă am fi fost chemați. Oricum, ne-a plăcut atât de mult în seara asta, încât ne-am întoarce și mâine la Alexandria dacă am fi chemați. Totul e să te cheme cineva, că noi venim cu drag.