Chiar când toată lumea credea că lucrurile au reintrat în normal la nivelul județului Teleorman, după ce DNA a făcut faimoasa vizită matinală celor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, iată că s-a demonstrat în dimineața acestei zile că optimismul a fost prematur. Așadar, după ce una dintre instituțiile subordonate Consiliului Județean Teleorman a fost verificată “la sânge” de procurorii DNA , acum unul dintre sponsorii principali ai PSD trece printr-un veritabil cutremur. Este vorba despre celebra firmă Proinvest a lui Marian Fișcuci, firmă care, chiar la ora la care scriem acest articol, este percheziționată de către o echipă operativă de la București. Se pare că procurorii DNA cercetează activitățile firmei din perioada 2012 – 2014, urmărind să identifice probe care să demonstreze că acolo s-au petrecut infracţiuni de corupţie şi de evaziune fiscală cu componenta transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de de peste 1.000.000 euro.
În această dimineață, angajații Proinvest așteptau încordați ca perchezițiile să se desfășoare și, chestionați cu privire la situație, niciunul dintre ei nu a dorit să facă declarații. Putem totuși afirma că la Proinvest, în aceste momente, teama plutește în aer.
Potrivit unui comunicat al DNA, “în dimineaţa zilei de 24 septembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.”
UPDATE:
Surse social-democrate susțin că percheziții au avut loc în această dimineață și la sediul TelDrum din Alexandria, deși, odată ajunși la fața locului, reporterii Liber în Teleorman au constatat că zonă predomina liniștea obișnuită a unei zile de miercuri. Cu toate acestea, atitudinea oarecum ofuscată a portarului, care susținea că n-a văzut în viața lui mascați la TelDrum a dus la noi suspiciuni, care nu s-au confirmat, în contextul în care accesul în incinta firmei este interzis. În paralel, aceleași surse social-democrate susțin că în afacerea Proinvest, printre suspecți s-ar afla deputatul Adrian Simionescu și un apropiat al lui Dragnea, cel mai probabil Marian Fișcuci. Vom afla în curând dacă și Petrică Pitiș va intra în vizorul DNA și, de ce nu, poate îi așteptăm pe cei de la DNA și pe la Transloc, doar așa, pentru a vedea opinia publică obrazul curat al deputaților PSD, care pretind că nu se preocupă de altceva decât de progresul județului. Că dacă tot e trădare, vrem s-o știm și noi!
Revenim cu amănunte pe măsură ce le vom obține.
UPDATE!
Comunicat de presă DNA:
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecții:
SIMIONESCU ADRIAN CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al societății comerciale FAN SPEED Nikopole, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor concurente de:
– efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută;
– complicitate la evaziune fiscală;
FIŞCUCI MARIAN, administrator al SC PROINVEST SRL, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală;
MARINAŞ FLORINEL, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală;
Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :
În perioada 2012 – 2014, suspectul Fişcuci Marian, prin SC PROINVEST SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor – firme româneşti. În acest lanţ economico – financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească FAN SPEED Nikopole căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.
Ca mod de operare, iniţial se identificau beneficiarii – firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate în achiziţionarea de utilaje agricole, promiţându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania şi Franţa, prin intermediul SC PROINVEST S.R.L. care este și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.
După identificarea firmelor interesate care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC PROINVEST S.R.L..
Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achiziţiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti – destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA.
Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale, s-a realizat pe următorul circuit: SC PROINVEST S.R.L. Alexandria, controlată de suspectul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma FAN SPEED Nikopole, controlată de suspecții Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea PROINVEST SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.
În cadrul acestei operaţiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC PROINVEST S.R.L. Alexandria pe teritoriul Bulgariei, ulterior fiind reintroduse în România şi livrate beneficiarului final.
Tranzacţiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparenţă de legalitate şi a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operaţiunilor intracomunitare.
În cursul anului 2014, suspectul Simionescu Adrian Constantin, deputat în Parlamentul României, prin demersurile efectuate, direct sau cu sprijinul altor persoane, a controlat întreaga activitate comercială a două societăți comerciale, una dintre ele fiind FAN SPEED Nikopole.
Potrivit datelor existente în cauză, suspectul Simionescu Adrian Constantin a realizat în mod efectiv activităţile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăţi comerciale, cât şi administratorul “de facto”, realizând atribuţiile specifice administratorului.
Până la acest moment al urmăririi penale, s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – simulat ca fiind livrate intracomunitar este de 20.854.508 lei. Prin simularea livrărilor intracomunitare de bunuri către FAN SPEED Bulgaria, SC PROINVEST SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.005.082 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societăţii în toată această perioadă fiind FIŞCUCI MARIAN.
Suspecților Simionescu Adrian Constantin, Fişcuci Marian și Marinaş Florinel li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”