liberinteleorman.ro

Consilierul județean Cornel Bleajă a fost REȚINUT pentru agresiune sexuală

10 noiembrie 2022

Acuzații grave la adresa unui consilier județean al PSD Teleorman, profesor de fizică la Școala gimnazială numărul 4 și Școala Gimnazislă nr.3 din Zimnicea. Cornel Bleajă a fost retinut, joi seară, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, după ce părinții unor eleve de 13 și 15 ani s-au plâns că profesorul a avut apropieri fizice nefirești față de fiicele lor.

După ce cazul a fost mediatizat, au ieșit la iveală și alte incidente al căror protagonist este profesoruș Cornel Bleajă. Mai multe eleve de la Școala Nr.3 Zimnicea au povestit cum erau mângâiate de profesorul de fizică chiar în timpul orelor de curs.

O elevă a fost pipăită prin tăietura de la blugi, direct pe piciorul gol, tot în timpul unei ore de curs, povestesc copiii.

Surse judiciare au precizat că nu mai puțin de opt minore au fost audiate până în acest moment și toate au confirmat gesturile cu tentă sexuală ale profesorului de fizică.

Profesorul Cornel Bleajă a predat la Școala Nr.3 din Zimnicea până în joi, când a fost ridicat de polițiști.

Comunicatul IPJ Teleorman

În urma apariției unor informații în mediul online privind faptul că un cadru didactic de la o unitate de învățământ din orașul Zimnicea ar fi exercitat unele ” apropieri nefiresti” față de anumite eleve cu ocazia cursurilor desfășurate în incinta unității școlare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:

În baza aspectelor semnalate în spațiul public, la data de 04.11.2022, în urma verificărilor efectuate de polițiști la unitatea respectivă de învățământ a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiune sexuală „, faptă prevăzută și pedepsită de art. 219 alin.1 și alin.2 lit.a și c CP.

Polițiștii au continuat urmărirea penală față de posibilul autor al comiterii faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiune sexuală „, în data de 10.11.2022 fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore pe numele bărbatului.

În prezent a fost pusă în mișcare acțiunea penală iar procurorul de caz a înaintat dosarul penal la instanța de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

UPDATE: În urma administrării probelor cadrul didactic a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție județean Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Mircea Cărtărescu a intrat cu Solenoid direct în topul New Yorker al celor mai bune cărți din 2022

Următorul articol

Momente unice dedicate Centenarului Marin Preda, la Siliștea Gumești – Galerie foto de colecție

Cele mai recente articole de Actualitate