Este conflict deschis în PNL Teleorman. Adrian Florescu refuză să demisioneze din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Teleorman, în ciuda „radierii” din PNL, așa cum s-au exprimat liberalii.
„În urma acuzațiilor nereale lansate în spațiul public de vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Florescu, exclus din PNL Teleorman prin votul membrilor BPJ, consilierii județeni ai Partidului Național Liberal își exprimă public dezacordul cu privire la modul în care acesta a ales să părăsească partidul.
Suntem nemulțumiți și indignați de afirmațiile fostului coleg, pe care noi, consilierii județeni ai PNL, l-am ales pentru funcția administrativă încă ocupată de acesta în Consiliul Județean, fiind o funcție politică, nicidecum un merit pe persoană fizică.
Nemulțumirile noastre, domnule fost coleg, le cunoașteți de mult timp, am avut discuții în acest sens, dar nu am ajuns la niciun rezultat. Ca să acoperiți lipsa de susținere a proiectelor partidului care v-a așezat în acel scaun, ați încercat să deturnați atenția publică de la acțiunile dvs. reprobabile, prin acuzații nefondate la adresa conducerii PNL Teleorman și, implicit, a noastră, a tuturor celor care v-am susținut.
Noi, consilierii județeni ai PNL, am votat pentru proiecte în mediul rural, cu care dumneavoastră nu ați fost de acord și pe care le-ați boicotat prin diferite tertipuri (votând împotrivă, lipsind de la ședințe sau prin abținere), astfel încât investițiile propuse de noi – locuri de joacă pentru copii, platforme pentru deșeuri, terenuri de sport – toate pentru mediul rural din Teleorman, să nu primească finanțare.
Ați invocat o presupusă nelegalitate, care nu a fost stabilită de instituțiile supreme cu competențe în domeniu.
Mai exact, ne spuneți că nu poate Consiliul Județean, din banii nefolosiți anul trecut, să investească în UAT-urile „de la țară”, motivând, astfel, faptul că v-ați alăturat PSD de mai multe ori, boicotând proiectele noastre sau votând împotriva lor.
De fapt, ați votat împotriva celor care v-au ales pentru funcția pe care o ocupați acum.
Nu știm cu ce primari v-ați întâlnit prin parcări, așa cum ați afirmat, dar știm sigur că primarii liberali sunt indignați de atitudinea pe care ați avut-o în ultima perioadă, de faptul că ați boicotat proiectele noastre pentru comunitățile lor și, nu în ultimul rând, de faptul că denigrați public conducerea PNL Teleorman, invocând tot felul de teorii ale conspirației.
Conducerea filialei județene a susținut și i-a ajutat permanent pe primarii noștri în elaborarea proiectelor de investiții, dar acesta este un aspect care vă este străin, mai ales de când sunteți mai preocupat să ne combateți, decât să ne sprijiniți inițiativele, așa cum ar fi fost firesc și corect.
În calitate de lider al consilierilor județeni PNL, vă rog ca, din respect pentru oamenii care v-au votat pentru a le reprezenta interesele, să părăsiți cu demnitate partidul, întrucât nu mai sunteți considerat reprezentantul celor care v-au ales!
Pentru modul în care ați trădat electoratul, reprezentând alte interese, vă cerem să plecați din Partidul Național Liberal!”, a transmis Florin Titirișcă – liderul grupului consilierilor județeni ai PNL Teleorman, într-un comunicat de presă.
Adrian Florescu, radiat din PNL Teleorman
Adrian Florescu – vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman a fost exclus din partid. PNL Teleorman a anunțat, în urmă cu două săptămâni, într-un comunicat de presă, că un motiv al radierii ar fi apropierea acestuia de PSD.
„Lipsa de implicare în deciziile politice liberale și acțiunile repetate care contravin intereselor partidului au dus la excluderea domnului Adrian Florescu din Partidul Naţional Liberal. Decizia radierii de drept a fost luată, astăzi, în ședința Biroului Politic Județean al PNL Teleorman cu 20 de voturi pentru și unul împotrivă, exprimate de cei 21 de membri prezenți. Din poziția sa de vicepreședinte al Consiliului județean Teleorman, funcție politică pe care a ocupat-o cu susținerea PNL Teleorman, Adrian Florescu și-a folosit în repetate rânduri influența decizională pentru a favoriza Partidul Social Democrat Teleorman. Încălcarea gravă a responsabilităților care îi revin ca membru de partid este aspru sancționată, iar Adrian Florescu și-a pierdut calitate de membru PNL și susținerea politică în funcția pe care o ocupă”, a anunțat PNL Teleorman.