Monica Vasilescu
În inima Câmpiei Române, în centrul Teleormanului istoric, între coline plăpânde și reliefuri rămase din vestita Pădure Nebună a Deliormanului, ce a dat numele acestui ținut, își face simțită prezența o așezare urbană patriarhală, cu împrejurimi pitorești și cu tradiții extrem de vechi, ce dau farmec și o anumită intimitate acestor locuri cu intensă trăire spirituală: Roșiorii de Vede. Acesta nu este un oraș turistic prin definiție, dar are și el farmecul lui. Aici ne referim la clădirile vechi, care mai păstrează, pe alocuri, un aer de tradiție pură sau amintesc, din când în când, de timpuri istorice prețuite de comunitatea locului atât cât se mai poate.
Din trecutul interesant al zonei remarcăm că s-a păstrat în stare originală ”Casa Mamut”, o clădire foarte frumoasă, o fărâmă din istoria municipiului Roșiorii de Vede, neatinsă de spiritul modern. Ea stă falnică pe strada Sfântul Teodor, nr. 13 din Roșiorii de Vede, încă din anul 1899, atunci când a fost construită de familia unor funcționari înstăriți. După cum aflăm din scurta descriere regăsită pe site-ul Direcției pentru Cultură a județului Teleorman, Casa Mamut este monument istoric și păstrează arhitectura cu fațadele încărcate de brâuri și ancadramente, dar și stuctura cu motive florale, elemente ce demonstrează dorința de a etala prosperitatea proprietarilor de la vremea respectivă. Chiar dacă vremurile nu au fost prea blânde cu tot ansamblul construcției în sine, în interiorul casei există, încă, sobe, draperii și mobilier de epocă.
Despre familia în cauză nu se cunosc detalii concrete. Doar din relatările celor care s-au interesat de povestea clădirii aflăm că ea a intrat, după Revoluție, în posesia familiei Mamut, care nu i-a dat o utilitate publică. ”Casa Mamut este monument istoric și are codul TR IImB14440. A fost construită de șeful gării din Roșiori, în anul 1899. Este, în continuare, casă de locuit, pe care o vizitează fiica cea mică a ultimului Mamut, doar vara. Ea a fost profesoară la Liceul IMMR și este, în prezent, pensionară. Denumirea vine de la numele ultimilor doi proprietari. După 1989, casa a intrat în proprietatea lui Tănase Mamut, care a fost învățător. Acesta a avut un fiu, Marin Mamut, tot învățător de profesie, și fost director al Școlii nr. 1 din Roșiorii de Vede, școală care nu mai există”, am aflat de la profesorul Argentin Porumbeanu, unul dintre cei mai cunoscuți pasionați de istorie roșioreană.
Cu toate că puțină lume știe că la Roșiori ființează o clădire de asemenea dimensiuni reale și spirituale, prin frumusețea istoriei locului în cauză, Casa Mamut ar putea fi unul dintre cele mai importante obiective turistice din regiunea Muntenia, obiectiv care nu ar trebui ratat de niciun om care se hrănește cu amănuntele unui trecut demn de atenție. Și el ar trebui luat în considerare și recomandat atunci când cei din afara zonei sunt interesați de frumusețile locului, pentru a nu mai auzi cuvântul ”nimic”, pe care îl folosește, cu spontaneitate, orice teleormănean ca răspuns la întrebarea ce e de vizitat în Teleorman. Și nu le cerem să știe de existența Cetății medievale de la Turnu Măgurele, de ruinele curților Bălăceanu de la Tătărăștii de Jos sau de Rezervația paleontologică de la Ciuperceni, dar măcar de casa lui Preda sau a lui Stancu să fi auzit. Dar în condițiile în care primarul municipiului reședință de județ nu știe că locuința lui Constantin Noica se află pe domeniul Alexandriei ce pretenții să avem de la cetățenii cărora le putem găsi justificare în faptul că sunt nevoiți să fie mai preocupați de ceea ce pun pe masă în detrimentul hranei sufletului…
Nu putea Tănase Mamut să intre în posesia casei după 1989. Murise de multă vreme. Fiul său, Marin Mamut a murit înainte de 1989. Soția domnului Marin Mamut, doamna învățătoare Mamut a fost învățătoarea mea în perioada 1964-1968 după care s-a pensionat.