Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, participă la Programul cultural – artistic dedicat „Zilelor Municipiului Alexandria 2026” cu două mini-expoziții:
– „Salutări din Alexandria”, cu cărți poștale ilustrate realizate de către copii participanți la un atelier tematic desfășurat în cadrul „Școlii de Vară”, începând cu 25 august, ora 9.00;
– „Alexandria – repere din trecut”, fotografii din colecția Muzeului Județean Teleorman, începând cu 25 august, ora 9.00;
Pe toată perioada desfășurării evenimentului, între 25-30 august, în cadrul „Zilelor Porților Deschise”, intrarea la expozițiile permanente și temporare ale muzeului va fi gratuită.
* * *
Mini-expoziția „Salutări din Alexandria” – propune o călătorie în timp prin intermediul unor cărți poștale create de copiii care au participat la unul dintre atelierele „Școlii de Vară 2026” ce s-a desfășurat la Muzeul Județean Teleorman în luna august. Vechile imagini ale orașului Alexandria sunt puse în paralel cu fotografii actuale ale acelorași clădiri, străzi sau locuri. Astfel, trecutul și prezentul se întâlnesc pe aceeași carte poștală, oferind vizitatorilor ocazia de a observa cum s-a schimbat orașul de-a lungul timpului.
Mini-expoziția „Alexandria – repere din trecut”, având subtitlul „o incursiune fotografică în anii ʼ80 ai sec. XX”, prezintă o serie de fotografii din diferite zone ale orașului. Fiecare fotografie este însoțită de un cod QR. Prin scanarea acestor coduri cu ajutorul unui telefon inteligent sau al unei tablete, imaginile din trecut vor aduce vizitatorii, prin intermediul „Google Maps/ Street View”, în actualitate.
Ambele expoziții vor rămâne la dispoziția vizitatorilor până la 20 septembrie 2026.

