Carmen Dan, după eliberarea lui Dragnea: „Am primit această veste cu multă bucurie”

în Actualitate/Actualitatea politică

Carmen Dan – fost ministru de Interne pus în funcții de Liviu Dragnea spune că se bucură de hotărârea privind eliberarea lui din Penitenciarul Rahova, la doar doi ani și două luni de când a primit condamnarea cu executare de trei ani și jumătate.

„Liviu Dragnea a fost un lider pentru că a ținut în mână un partid foarte puternic, l-a ținut unit și a și obținut victorii în această poziție. E un lucru pe care nimeni nu-l poate contesta și eu aș vrea să nici nu-l uite cineva”, a declarat Carmen Dan, joi.

„Am primit această veste cu multă bucurie. Îl cunosc pe Liviu Dragnea de mai bine de 20 de ani. Am lucrat cu el și știu că a fost o perioadă grea pentru el. Am certitudinea că sunt mulți cei care se bucură, din membrii de partid, că acesta a fost eliberat”, a mai spus Carmen Dan.

„E adevărat, a fost o perioadă tumultoasă, o perioadă grea, dar cred că a fost și o perioadă în care oamenii au trăit mai bine. Este convingerea mea”, a precizat Carmen Dan.

Liviu Dragnea a fost pus în libertate. Decizia a fost luată de Tribunalul Giurgiu, instanță care a judecat, joi, cererea de eliberare condiționată depusă de fostul lider al PSD. Decizia este definitivă și va fi pusă în aplicare imediat.

Citește și: Liviu Dragnea a fost pus în libertate de Tribunalul Giurgiu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*