Când o singură voce se aude mai tare decât mulțimea…

în Din culisele politice

Carmen Dumitrescu

Adeseori subestimăm importanța vocii noastre. Credem, probabil, că o voce care nu se susține pe multe ecouri va pierde. Și totuși… o voce s-a auzit recent la Alexandria. Una care a dezamăgit presa acestor locuri, pentru că toți ceilalți au fost lași și n-au avut încredere în vocea lor. Una catalogată drept “nebună” și, în consecință, tratată de sus, ca și cum sănătatea mentală ar ține de căutarea perpetuă a confortului personal, și nu de lupta pentru o idee sau un principiu. În acest caz, libertatea de exprimare. Pe care, ce să vezi, chiar presa ar trebui s-o susțină până în pânzele albe, cu riscul de a deveni ridicolă.

Un tânăr din Alexandria a ieșit în stradă, deși ar fi putut foarte bine să stea acasă. N-a stat, însă, pentru că nu a simțit normalitatea în gestul unui om de a-l amenința pentru un comentariu personal pe o rețea de socializare. Și-a dorit să marcheze cumva faptul că el se opune represiunii. Că el s-a născut în democrație, că părinții lui i-au promis democrația, dar au făcut-o exact ca părinții prințului din povestea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte… El n-a promis că va veni însoțit de sute de oameni, n-a promis că va face show pentru televiziuni, n-a promis că va desfășura acțiuni teribiliste și nici măcar n-a insistat în chemarea altora alături de el. Pur și simplu, s-a dus singur în fața Casei de Cultură. Cu vocea lui.

Acolo s-a mai întâlnit cu câțiva. Care veniseră și ei numai cu vocile lor. Fără pancarte, fără trâmbițe, fără strigăte. S-a știut din prima clipă că protestul e al unui singur om, care nu s-a temut niciodată de represalii, deși pe parcurs au tot apărut indicii că poate ar fi fost cazul s-o facă. Dacă un singur om nu conta pentru opinia publică, atunci opinia publică merita să rămână neinformată. Dar… și aici e cheia… uneori, o singură voce se aude mai tare decât mulțimea. Pentru că toți ceilalți tac, dar ascultă. Unii se bucură că vocea aceea strigă în locul lor, alții se tem că vocea aceea va ridica și alte voci. Nu de alta, dar orice foc pornește de la o scânteie.

În plus, toată lumea știe că Teleormanul e un județ foarte sărac, în care oamenii au nemulțumiri de toate felurile.

Într-o societate normală, în care tirania nu e o problemă, în care frica nu se calculează în numărul de drepturi reprimate, oamenii ăștia ar fi ieșit până acum de mii de ori în stradă să protesteze. Sau își imaginează cineva că oamenii din Teleorman nu protestează de bine ce le e? Pentru o presă normală, protestul unei singure voci ar fi contat mai mult decât protestul a o sută de voci. Pentru că atunci tu, ca jurnalist, remarci un fenomen: lupta pentru un drept în condiții de ostilitate maximă. E mai important să vezi că în fața ta e o pădure de brazi aproape identici sau că ai găsit un salcâm în mijlocul pădurii?  Și nu, nu te declari dezamăgit că n-ai găsit sute de oameni protestând, când a fost anunțat unul singur, ci te declari fericitul posesor al unui SUBIECT. Căci un om face cât principiul pe care îl apără și o singură voce poate conta mai mult decât zumzetul mulțimii. Dacă o asculți…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*