Un indicator rutier plasat în mijlocul străzii în zona benzinăriilor din Alexandria a stârnit hohote de râs în rândul comunității și a făcut, din nou, ca municipiul să fie asemuit cu acela unde se spune că „s-a răsturnat căruța cu proști”. Semnul de circulație pus în drum a fost înlăturat în câteva ore, după ce acesta a fost ținta glumelor din mediul online. După aceea, Poliția și Primăria Alexandria au aruncat vina una pe cealaltă cu privire la (i)legalitatea indicatorului.
Semnul de circulație, plasat în mod neobișnuit în mijlocul drumului, a devenit rapid subiect de glume și bârfe în mediul online. Primăria a argumentat că semnul respectiv nu a fost amplasat de autoritățile locale, ci a fost pus cu avizul Poliției. Pe de altă parte, IPJ Teleorman susține că semnul de circulație nu a fost autorizat și a amendat constructorul.
„În urma apariției în spațiul public precum și a sesizărilor cetățenilor, cu privire la trasarea unor marcaje neconforme în municipiul Alexandria, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
În perioada 27 – 28 iunie a.c., o echipă formată din polițiști din cadrul Serviciului Rutier Teleorman și Biroul Rutier Alexandria au verificat marcajele trasate și indicatoarele rutiere amplasate din municipiul Alexandria, dacă acestea respectă normele legale în vigoare.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceste lucrări de modernizare au fost executate fără avizul poliției rutiere, fapt pentru care executantul lucrării a fost sancționat contravențional, conform prevederilor legale OUG 195/2002”, a spus Poliția.
Ulterior, la insistențele presei, IPJ a continuat precizările.
„Pentru eliminarea oricăror speculații și informarea corectă, Compartimentul de Relații Publice revine cu următoarele precizări:
În cursul anului 2022, Poliția Municipiului Alexandria-Biroul Rutier a primit, spre avizare, documentația depusă de o societate comercială, în calitate de executant, pentru instituirea de restricții rutiere pe durata lucrărilor, privind obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizarea rețelei stradale de pe raza Municipiului Alexandria”.
S-a analizat documentația anexată, constatându-se că aceasta întrunea condițiile legale, pe cale de consecință fiind emis aviz favorabil, pentru modernizarea arterelor indicate, până la stadiul de asfaltare inclusiv.
Ulterior, pentru efectuarea marcajelor și amplasarea indicatoarelor rutiere, executantul trebuia să depună o nouă documentație pentru avizarea „Planului de semnalizare rutieră”, această activitate nefiind adusă la îndeplinire de către acesta.
Întrucât societatea în cauză a demarat operațiunile mai sus menționate, fără avizul poliției rutiere, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 339, alin 1, Cod Penal, executantul lucrării a fost sancționat în conformitate cu prevederile art. 105, pct. 6 din OUG 195/2002RM.
Executantului i-a fost pus în vedere să sisteze lucrările și să depună documentația necesară pentru acordarea avizului de către poliția rutieră”, au transmis cei de la IPJ.
Poliția nu a menționat numele constructorului și nici suma aplicată ca amendă.