liberinteleorman.ro

Alegeri cu ușile închise și candidați secreți la PSD Teleorman

14 iulie 2019

Conferința Județeană a PSD Teleorman a fost un mister de la început și până la sfârșit. Nici în timpul desfășurării alegerilor interne de la Alexandria nu era clar pentru nimeni cine candidează exact pentru ocuparea principalelor funcții de conducere. Singurul pesedist care s-a erijat în lider încă de la început a fost secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, care a și beneficiat de unanimitatea voturilor din sală, fiind candidat unic la cea mai importantă funcție din partid.

În schimb, pentru funcția de președinte executiv nu s-a știut absolut deloc, la modul oficial, cine sunt candidații. În afară de primarul orașului Videle, Nicu Bădănoiu, care și-a declarat intenția de a ocupa funcția și de președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, care a procedat la fel, nu s-a știut absolut nimic în legătură cu o listă oficială a candidaților la finalul termenului de depunere a intențiilor. Culmea! Exact cei care și-au declarat deschis și public intenția de a candida nu au mai candidat deloc. De ce? Se pare că interiorul partidului au existat tensiuni puternice, în urma cărora Dănuț Cristescu și-a retras candidatura, iar primarul de la Videle, Nicolae Bădănoiu, și-a dat demisia din partid. Se vorbește încă despre presiunile la care aceștia ar fi fost supuși în scopul de a lăsa culoar liber la funcție primarului Alexandriei, Victor Drăgușin. De altfel, exact asta s-a și întâmplat, iar Drăgușin a câștigat alegerile cu unanimitate de voturi, după un discurs arogant, în care n-a făcut altceva decât să susțină că nu e treaba publicului felul în care își aranjează situația internă partidul.

Adrian Gâdea, președintele ales al pesediștilor teleormăneni a declarat, însă, că lucrurile s-au liniștit, în ciuda tensiunilor care au avut loc zilele precedente: „Au fost discuții nu doar ieri, ci și zilele trecute. Până la urmă, e bine că lucrurile s-au terminat cu bine. Este extrem de important că totul s-a terminat cu bine. N-au fost probleme, nu sunt colegi supărați și astăzi a fost o legitimare a  ceea ce s-a întâmplat în Comitetul Executv acum două săptămâni. Votul a fost unanim la toate funcțiile.”

Presa nu a avut acces la lucrările conferinței, aceasta fiind ținută la ușile aulei universitare în care s-au desfășurat alegerile. Practic, jurnaliștii au fost rugați să părăsească sala în aplauzele publicului prezent, care jubila în fața gândului că va avea parte de „discreție”. În ciuda protestelor unora dintre jurnaliștii prezenți, care au spus că „nici pe vremea lui Liviu Dragnea nu se ținea presa afară”, situația nu a fost în niciun fel reconsiderată.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Gafele din Aula Universitară a Alexandriei: pesediștii au inventat un nou județ, au repus socialismul în drepturi și l-au aplaudat pe Liviu Dragnea

Următorul articol

Carmen Dan, cu problemele penale la raport! Ultima zi de mandat, prima zi de adevăr…

Cele mai recente articole de Actualitatea politică