liberinteleorman.ro

Carmen Dan, cu problemele penale la raport! Ultima zi de mandat, prima zi de adevăr…

De când a fost înscăunată la Interne, Carmen Dan a pierdut treptat contactul cu realitatea și a continuat să joace rolul de pion în povești care depășeau capacitățile ei de înțelegere. Astfel s-a întâmplat 10 august, un eveniment negru din istoria recentă a țării, când numai o minune a făcut să nu moară cineva, lumea întreagă privind cu stupoare cum în România, miniștrii nu dau dovadă nici de responsabilitate, nici de o vagă înțelegere a legilor țării. Dar și înainte de a fi fost artizanul evenimentelor de la 10 august, Carmen Dan s-a implicat, oricând a cerut-o partidul, în probleme cu iz penal, de la care i s-au tot deschis și închis dosare, acesta fiind prețul pe care ea a considerat că puterea îl pretinde. Facem, în cele ce urmează, o retrospectivă a problemelor de natură penală ale fostului ministru de interne, Carmen Dan, originară din Videle, fost jurist la Consiliul județean Teleorman și fost prefect al județului. Asta pentru că vine o zi pentru fiecare, când realitatea începe să vorbească în locul funcțiilor și beneficiilor pe care puterea le aduce vremelnic.

Din 2002 până în 2010, Carmen Dan a fost consilier juridic al Consiliului Județean Teleorman, timpuri în care era la curent și cu privatizarea Teldrum, și cu situația locativă a lui Liviu Dragnea, care încă nu-și terminase conacul de la Alexandria și avea nevoie de un apartament în plus. Cei doi se cunoșteau cu ani în urmă, când Carmen Dan era membru al organizației PD din Videle, iar Dragnea membru al partidului consacrat mai târziu de Traian Băsescu. Atunci, Carmen Dan a luat decizia de a renunța la o locuință de serviciu, pentru a-i da lui Dragnea și familiei lui posibilitatea de a sta într-un apartament mai mare, prin spargerea zidului dintre două locuințe de serviciu din Blocul Modern al Alexandriei. Ulterior, apropierea ei de Liviu Dragnea a fost tot mai evidentă, iar Carmen Dan începea să urce pe scena politică la înălțimi pentru care nici măcar ea nu era pregătită. A devenit în 2012 subprefect de Teleorman, iar în luna martie a anului 2014 aceasta era numită prefectul județului, funcție în care i s-au reproșat multe. Și nu oricum, ci prin plângeri penale.

În luna martie a anului 2016, fosta noră a lui Virgil Măgureanu (la rândul lui, fost director al Serviciului Român de Informații) depunea un denunț la DNA privind o serie de fapte foarte grave comise de personaje interesante din mediul public de la noi. Lista celor acuzați de Alina Măgureanu cuprindea și numele prefectului de atunci, Carmen Daniela Dan. Denunțătoarea a declarat pentru ziarul Capital că nu se va opri, ea având o problemă de conștiință: “Am o problemă de constiinţă civică, pentru că am participat şi am fost martor ocular la nişte evenimente, fapte. Eu am suspiciunea că ar constitui fapte de corupţie. (…) Fals în declaraţiile de avere, uz de fals, declaraţii false în inscrisuri private, trafic de influenţă, atât la Chiliman, cât şi Oprescu…” Aceasta a specificat că are la îndemână probe, constând în acte și înscrisuri, iar faptele s-au petrecut în decursul a zece ani. Acuzațiile erau legate de faptul că în cazul primarilor din localitățile Nenciulești și Olteni, nu a fost emis ordinul de încetare a mandatului înainte de termen, având în vedere situațiile în care se aflau cei doi, respectiv incompatibilitate, conform raportului de evaluare al ANI, rămas definitiv, pentru primarul comunei Nenciulești, Vîlcu Sandu și condamnare definitivă cu suspendare prin hotararea nr. 1751/26.09.2013 a Curții de Apel București pentru primarul comunei Olteni, Emil Mărcușanu, fapt ce contravine prevederilor Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali.

Între timp, descopeream faptul că și la capitolul studii, Carmen Dan era un personaj cel puțin straniu. În anul 1989, Carmen Dan finaliza, nu știm în ce condiții (că media de absolvire nu e menționată), un liceu din București. În mod normal, orice tânăr absolvent de liceu se înscrie la o facultate, de obicei, imediat după absolvire. Ei bine, în cazul ei, observam că următoarea etapă de formare era, pentru ea, Universitatea Ecologică, pe care nu preciza nici în ce an o începea și nici când a încheiat-o. Cu siguranță, însă că atunci, la începutul anilor ’90, Facultatea Ecologică, acea fabrică de diplome prinsă cu mâța-n sac chiar și de autoritățile în materie, nu era înființată. Așa că vorbim despre o “gaură” în CV-ul lui Carmen Dan de câțiva ani buni, cel puțin. Abia în luna iulie a anului 2000, adică zece ani după absolvirea liceului, Carmen Dan și-a obținut diploma de licență și se pare că ar fi susținut lucrarea la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Trei ani mai târziu, adică prin 2003, Carmen Dan făcea și niște studii postuniversitare, dar nu preciza în CV unde și nici ce anume a studiat. Probabil nu știa nici ea!

În anii în care fosta blondă de la Interne era subprefect, aceasta deținea, împreună cu șeful Poliției Municipiului Alexandria o societate comercială, cu denumirea Way Storage SRL, fondată de Tudorel Pieleanu, fost șef al poliției din Alexandria, ajuns șef peste poliția prahoveană, asociat pe vremea aceea cu Carmen Dan. O incompatibilitate mare cât însăși funcția, dar asta n-a contat pentru nimeni. Despre societate știm că se ocupa de activități în domeniul bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale. Abia în 2012 cei doi s-au prins că au călcat strâmb, așa că s-au consultat cu partenera de viață a șefului poliției, pe care au trecut-o în acte administrator cu drepturi depline.

În 2016, în plină campanie electorală, ”perfecta lui Dragnea” se pregătea deja să încerce cu cismele de cauciuc nu doar apele învolburate de la inundații, așa cum ne obișnuise pe Facebook, ci și apele politicii. De aceea, pentru a-i intra în grații lui Dragnea, s-a gândit să profite de organizarea evenimentului Parada Europei pentru a scoate și ea capul în lumina reflectoarelor. În acest sens, s-a gândit că ar fi bine să organizeze, în data de 14 mai a anului respectiv, un eveniment cu iz electoral, în cadrul căruia ar fi avut loc declararea zilei de 14 mai drept zi oficială a județului, zi sărbătorită așa cum se cuvine: cu evenimente publice accesibile publicului larg, încălcând astfel legea care îi nu-i permitea să fie pesedistă decât pe la spate. Se pare la momentul acela, unul dintre consilieri i-a atras atenția asupra faptului că urmează să calce pe becul electoral, așa că evenimentul a fost trecut discret sub pălăria EuroTeleorman și nimeni n-a mai zis nimic. 

În anul 2017, Romică Părpălea, cunoscut și ca “mortul lui Dragnea”, a depus o plângere împotriva lui Carmen Dan la DIICOT, cu privire la faptul că pe vremea când era prefect de Teleorman a fost miezul unei grupări infracționale care se ocupa cu retrocedările ilegale de terenuri în județ. Vorbim despre un grup de angajați ai prefecturii Teleorman, în care era implicat și subprefectul, care a avut acces în 92 de localități. Există un proces verbal emis de Curtea de Conturi care arată că membrii acestui grup primeau sporuri uriașe de dispozitiv, lucru pe care Carmen Dan nu l-a reglat în niciun fel, de altfel, oamenii ei loiali care făceau parte din comisiile de fond funciar câștgau lunar sume uriașe.

Tot Părpălea spune că în anul 2012, Carmen Dan ar fi falsificat procesele verbale aferente alegerilor din 2012: „Cu doamna Carmen Dan m-am întâlnit în anul 2012, când era un neînsemnat membru de partid, o ținea Dragnea în culise. A fost președinte la o secție de votare cu mine. Eram colegi atât la alegerile locale, cât și la referendumul din iulie 2012. Doamna Carmen Dan să vă explice ce a căutat în joia dinaintea alegerilor în biroul actualului deputat Boboc Valentin, unde am fost și eu și toți ceilalți președinți din secțiile de votare, în care ne oferea directive clare venite din partea domnului Dragnea să modificăm procesele verbale în dosarul ‘Referendumului’, deoarece prezența de vot la secția mea era de 38%. Verificați la secția unde Carmen Dan a fost președinte, dacă s-a modificat procesul verbal cu prezența la vot la alegerile locale.”

La începutul acestui an, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele avea în păstrare un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. “Vedetele” acestui dosar sunt actualul ministru de Interne, Carmen Daniela Dan (în calitate de prefect al județului Teleorman la data comiterii faptelor) și primăria Turnu Măgurele. Dosarul a fost plimbat de la o autoritate la alta și, în cele din urmă, s-a ales soluția confortabilă a clasării. În spatele poveștii sunt, însă, persoane cu handicap și asistenți personali, care s-au trezit că banii pe care ar fi fost legal să-i încaseze într-o anumită perioadă fuseseră deja ridicați.  În anul 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman își declina competența în soluționarea acestei cauze și trimitea dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere “calitatea de membru al guvernului a făptuitoarei Dan Carmen Daniela”. Acolo, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz și neglijență în serviciu, declinând din nou competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, cu privire la soluționarea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.  Mai târziu, dosarul a fost, bineînțeles, clasat.

Cu alte cuvinte, Carmen Dan, cea care nu are nimic să-și reproșeze, este un politician cu un trecut ancorat în probleme penale și de incompatibilitate. Partidul a cerut, se pare, partea lui și, acum, că totul s-a încheiat, iar Carmen Dan va reveni probabil în Teleorman pe vreo funcție călduță, realitatea trebuie totuși spusă, de la început și până la final. Nu în speranța vreunei autocritici din partea fostului ministru de Interne, ci din dorința de a arăta care este prețul unui fotoliu ministerial în România PSD-ului.

8 Comments

  1. Adevarul e ca exista suspiciuni numai atunci cand sunt clasate dosarele pesedistilor..cand sunt clasate dosarele celor de dreapta e totul ok. p.S Pentru o femeie, D-na Carmen dan a condus foarte bine Ministerul de Interne..

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Alegeri cu ușile închise și candidați secreți la PSD Teleorman

Următorul articol

VIDEO. Inventivitate în Teleorman: au alungat păsărelele din pădure și le-au înlocuit cu ciripit artificial… din boxe

Cele mai recente articole de Actualitatea politică