Carmen Dumitrescu
Centenarul costă. Și nu vorbim despre sacrificii în numele valorilor naționale, despre riscuri asumate pentru binele țării sau despre renunțarea la sine în numele unui ideal mai mare. Ci despre petreceri, mâncare, distracție. Toate pe bani grei. Fericiții Centenarului sunt firme-prietene ale primarului Victor Drăgușin, cunoscut drept un om care nu uită cu cine stă la masă. Așa că nu-și trece prietenii cu vederea, după cum nu-și lasă nici finii la greu.
De data aceasta, discutăm despre mâncarea furnizată populației cu prilejul Centenarului. Nu de alta, dar dacă pe 1 Decembrie, România împlinește o frumoasă vârstă rotundă, ai noștri trebui să cheltuie banii publici la nivelul cerut de înălțimea prilejului. Și cum prilejul e mare, și costurile sunt semnificative.
Anul acesta, populația Alexandriei nu va mai consuma fasole cu ciolan de 1 Decembrie, pentru că ar fi păcat să nu marcăm Centenarul cu tradiționalele sărmăluțe românești. Și cine le putea găti perfect dacă nu firma lui Vili Bragadireanu, prieten vechi al lui Victor Drăgușin? Probabil că Fane Tăbăcitu, administratorul orașului, s-a săturat să fie tras la răspundere pentru toate beneficiile de care restaurantul lui se bucură de ani buni (parcare gratuită, contracte cu statul în materie de alimentație publică), așa că de data asta Drăgușin a decis să-și recompenseze prietenii prin rotație și a venit rândul lui Bragadireanu.
Ei bine, municipalitatea a mers pe varianta achiziției directe (că licitațiile sunt enervante) a 5000 de porții de sărmăluțe (o porție conține 3 sarmale, afumătură și varză murată), precum și a caserolelor de plastic necesare. Valoarea achiziției directe este de 60.000 de lei, adică 12.878 euro, o sumă frumușică pentru S.C. STEF’S Team SRL, mai ales că valoarea fiecărei porții se ridică la 12 lei. Adică cam ca la restaurant. Numai că la restaurant mânânci din farfurie de porțelan, cu tacâmuri și, în plus, mai și curăță cineva după ce termini.
Desigur, Centenarul nu este despre bani, ci despre generozitate. Că o dată pe an dăm și noi mână cu mână. Mai ales când suntem prieteni și putem da mâna peste banul public. Că despre asta e patriotismul, nu? Nu! Dar mai contează?
