În această dimineață, la Combinatul Chimic „Donau Chem” din Turnu Măgurele, deținut de omul de afaceri Ioan Niculae, a avut loc un nou protest. Sute de oameni sunt nemulțumiți de faptul că nu au mai fost plătiți de două luni și au ajuns să nu mai poată face față cheltuielilor de subzistență. Pe data de 3 februarie, aceștia au mai protestat o dată din același motiv în fața combinatului, iar atunci conducerea a decis plata a 50% din salariile datorate. Ulterior acelui moment, plățile au încetat și astăzi oamenii se plâng din nou de faptul că Ioan Niculae nu-și achită obligațiile față de ei. De altfel, nimeni nu le furnizează răspunsurile de care au nevoie, singura reacție a conducerii fiind ridicarea din umeri.
Un dialog halucinant, filmat astăzi în fața combinatului, între directorul fabricii și muncitori spune totul despre atitudinea patronatului.
„Nu vă mai spun, dacă le știți pe toate! Eu am venit, ați văzut, la 7 și 6 minute am ajuns aici, nu v-am lăsat să așteptați”, spune directorul bine îmbrăcat, cu o atitudine de ciocoi venit să liniștească slugile.
Oamenii, totuși, întreabă: „Ce face Niculae? Spuneți-i, domnule, să vină să ne spună clar în față. Noi, în principiu, n-avem nimic cu dumneavoastră, banii sunt la el, da? Cum ne pune la muncă, trebuie să ne dea și banii, nu e normal?”
Protestele vor continua, potrivit angajaților, și în zilele care urmează, până când salariile vor fi încasate integral.