Vă cerem scuze!

Carmen Dumitrescu

Vine pentru fiecare în viață un moment al părerilor de rău. Și, iată, a venit și rândul nostru să reconsiderăm ce-am considerat și să revenim nu asupra celor pe care le-am spus, ci asupra celor pe care nu le-am spus. Le cerem astăzi scuze tuturor celor pe care i-am acuzat că ar fi intrat în politică pentru că le lipseau lucruri esențiale: încrederea în ei și bunul simț. De fapt, lor ar fi trebuit să le spunem altceva: că ne pare rău pentru ei! Că noi știm că n-au fost iubiți de părinți sau n-au fost apreciați de prieteni, că au primit, în loc de afecțiune de la cei dragi, doar îndemnuri de tipul: ”Fă-te politician, prostule, că altfel mori de foame!” Prăpastia s-a deschis în fața lor și au alunecat, căci nu e ușor să trăiești fără iubirea și aprecierea celor care contează cu adevărat, de unde și nevoia patologică de a demonstra că poți lua în bătaie de joc pe toată lumea, pentru că tu, la rândul tău, ai fost batjocorit.  Le cerem scuze celor cărora le-am spus verde în față că ceea ce sunt ei vorbește mai tare decât ceea ce spun. Că degeaba te aperi, în timp ce ataci. Că un strateg inteligent alege ori apărarea, ori atacul, pentru că știe că nu poți  spune, simultan, adevărul și minciuna. De fapt, lor am fi putut să le spunem că regretăm c-au înțeles greșit cum funcționează lumea. Și că înțelegem perfect injuriile lor, în contextul în care fiecare aruncă în lume cu ceea ce are deja în interior. Și regretăm din tot sufletul că unii cred că aruncatul gunoiului e un fel de artă a războiului. Adevărul e că nu poate fi confortabil să sapi cât e ziulica de lungă prin gunoi și să te întorci acasă fericit și zâmbitor. Și lor le oferim, odată cu scuzele, toată mila noastră! Le cerem scuze și celor despre care am scris că sunt cățărați pe fotolii mai înalte decât teancul de cărți citite. Noi știm că ei provin din familii sărace, care au preferat să-și folosească copii la spălatul vaselor sau la munca pământului. Când cineva care avea nevoie de un instrument le-a propus intrarea în politică și numirea în vreo funcție, ei n-aveau de unde să știe că au vreo responsabilitate de îndeplinit, căci nici față de ei n-a fost nimeni vreodată responsabil. Fiecare dintre noi va oferi exact atât cât a primit. Și pentru aceștia, care n-au primit de la ai lor, ne pare rău! Nu în ultimul rând, îi cerem scuze Baronului și tuturor oamenilor lui. Căci Baronul e un om trist și singur, căruia nu-i va duce nimeni chiftele la Rahova, iar oamenii lui sunt niște victime, pe care n-a știut nimeni să-i iubească, așa că au crezut că lovitura de bici e un fel de sărut. Nu-I blamăm pentru nimic. De fapt, mila noastră se îndreaptă din suflet și către ei. Iar, în cele din urmă, am vrea să ne scuze toți  care ne-au spus că libertatea e un bun vandabil și negociabil. Că pasărea poate cânta frumos și în colivie, dar că nu va fi fericită în afara ei. Căci pe ei i-am lovit cel mai tare. Noi n-am înțeles, însă, că e imposibil să crezi în libertate, dacă ai fost legat în lanțuri de mic și n-ai văzut decât drumul până la primărie sau prefectură. Că nu-ți poți imagina un sentiment. Și că dacă ești mic, te poți urca pe o clădire ca să vezi lumea de la înălțime. Dar nu poți rămâne cățărat acolo veșnic. Nefiind obișnuit cu înălțimea, nici n-o poți înțelege. Așa că ne pare rău  că am avut pretenții de la voi. Și că ne-am așteptat să înțelegeți bunele intenții ale criticii. Căci lauda e o trădare anticipată. Și acum, că știți cine suntem și știm cine sunteți, înțelegem cu toții că de acolo de unde nu e nici Dumnezeu nu cere și că pe oamenii mici trebuie să-i înțelegi la nivelul lor, pentru că altfel n-o să te înțeleagă niciodată. Tocmai de aceea, nu ne așteptăm să ne înțelegeți nici măcar scuzele…