Carmen Dumitrescu şi Monica Vasilescu
Nu te poţi rupe de ceea ce eşti. Dar te poţi rupe de ceea ce nu eşti şi poţi merge mai departe, fiind cu adevărat tu însuţi. Proiectul nostru este chiar acesta: un drum către autenticitate şi către libertatea de asumare. În Teleorman se discută întotdeauna despre asumare în termeni incerţi. Fiecare pretinde că îşi asumă opiniile şi acţiunile, uitând că asumarea presupune şi o concordanţă între aparenţă şi esenţă. Verbal, toţi ne asumăm libertatea. Noi ne-am propus, însă, să ne asumăm libertatea prin fapte, desprinzându-ne de nişte paradigme care ne-au caracterizat, la un moment dat. Obiectivitatea e dificilă, pentru că presupune o desprindere de ceea ce eşti. Scopul nostru este, însă, acela de a reflecta, în oglinda conştiinţelor şi valorilor noastre, activitatea celor care conduc destinele actui judeţ. În aceeaşi măsură, vom promova, în cadrul acestei publicaţii săptămânale, ceea ce are Teleormanul frumos şi valoros, însă nu promovează. Avem lângă noi oameni talentaţi, independenţi, frumoşi, pe care nu-i privim niciodată cu adevărat. Noi ne asumăm libertatea de a-i privi în ochi şi de a vă transmite vouă strălucirea pe care o găsim acolo.
Ceea ce Teleormanului îi lipseşte nu e frumuseţea, inteligenţa sau talentul, ci libertatea asumată. Plecăm la drum cu o credinţă, pe care nimeni nu va putea să ne-o clatine: nu poţi fi lider, dacă taci şi înghiţi nedreptatea, sărăcia şi neputinţa în linişte. Atitudinea obedientă îi ajută pe ei, cei care şi-au construit vile într-un judeţ în care performerii locuiesc în gasoniere, să fie şi mai prosperi. Un judeţ sărac şi tăcut e un judeţ care-şi merită destinul. Dar lucrurile se pot schimba. Dacă azi, unul dintre noi îşi asumă vocea şi libertatea cuvântului, scris sau vorbit, mâine un altul va avea curaj.
Doi jurnalişti, de la două ziare rivale, au luat acum decizia de a-şi pune stiloul în aceeaşi călimară pentru a da o lecţie de libertate asumată. Se spune că două săbii nu stau într-o teacă, dar două conştiinţe libere vor găsi întotdeauna calea către adevăr.
Pe lângă dreptul de a cere liber la… liberă exprimare, ne dorim să dezvoltăm un proiect de suflet, un plan gândit. Considerăm că este esențial să aspirăm la echitate și vrem să le aducem cititorilor evenimente și atitudini din societate, poziție civică, gândire critică, vești reale. Din pasiune, cu determinare, ne punem în joc toate forțele în ideea unui crez. Avem obligația de a încerca și responsabilitatea de a nu da greş.
Vă mulţumim că existaţi! De mult timp nu am mai citit cu atâta interes şi plăcere un ziar teleormanean. Proiectul dumneavoastră e unul curajos şi vă doresc să aveţi multe ediţii de-acum încolo şi un tiraj pe masură! Aţi demonstrat că orice lucru e frumos şi poate fi realizat cu condiţia să-ţi placă ceea ce faci! Mult succes!
Succes!
Şi cînd vă urez succes nici măcar nu-s altruist – succesul vostru ar fi (va fi, sper) şi al nostru.