Schimbări politice în administrația publică după ce PNL a trecut în Opoziție. Guvernul PSD condus de premierul Luca Niculescu a aprobat vineri, 30 octombrie, numirea a 29 de prefecți și 15 subprefecți.
Nici județul Teleorman nu a fost ocolit de schimbări. Vera Mitran a fost înlocuită în funcția de prefect cu Benone Rababoc, fost primar timp de 24 de ani, care a mai ocupat postul în trecut, după ce a pierdut alegerile din 2020.
Pentru scaunul de subprefect, potrivit unor informații vehiculate pe surse, unul dintre favoriți ar fi Valentin Chiran, actual consilier județean PSD. Dacă informația se confirmă, am putea asista la o nouă demonstrație a modului în care partidul își recompensează oamenii fideli fără alte capacități publice demonstrate.
Problema nu este apartenența politică a unui posibil subprefect, ci ceea ce îl recomandă pentru o asemenea responsabilitate. Ce experiență administrativă are? Ce rezultate concrete poate prezenta? Ce proiecte a susținut și ce realizări poate revendica în calitate de consilier județean?
În cazul lui Valentin Chiran, aceste întrebări merită puse înaintea oricărei eventuale numiri.
O privire asupra activității sale publice și a prezenței din mediul online scoate în evidență o preocupare constantă pentru mesajul și propaganda politică a partidului. În postările sale apar frecvent referințe la lideri și personaje din zona PSD. Dacă în trecut îl idolatriza pe Liviu Dragnea, acum e fan Adrian Gâdea și Victor Drăgușin.
Desigur, fiecare este liber să își exprime opțiunile și simpatiile politice. Însă funcțiile publice presupun mai mult decât loialitate politică și promovarea mesajelor de partid.
Un consilier județean ar trebui să fie evaluat prin activitatea sa în Consiliul Județean, prin inițiative, intervenții, proiecte și rezultate în beneficiul comunității, nu prin numărul postărilor politice sau prin apropierea de liderii partidului. Iar dacă PSD îl consideră pe Valentin Chiran potrivit pentru funcția de subprefect, putem doar să ne amuzăm.

