liberinteleorman.ro

Țânțarii fac armăsari în Consiliul local Alexandria

Monica Vasilescu

titiriscaÎn Alexandria sunt țânțari și asta nu poate contesta nimeni. O rezolvare a situației se încearcă în Consiliul local, dar pe o cale pe care pătrund intens orgoliile personale ale factorilor de decizie. Astăzi, în forul în care se întrunesc toți aceia care ar trebui să aibă un cuvânt de spus cu privire la tot ce se face și nu se face prin Alexandria, consilierul local Florin Titirișcă a contestat dezinsecția recentă.

Ba, mai mult, având bănuiala că acțiunea s-a desfășurat superficial, consilierul s-a adresat în plen cu solicitarea de a i se pune la dispoziție câteva dintre elementele ce au stat la baza încercării de a înlătura țânțarii. Impulsiv din fire și cu o atitudine superioară, fapte speculate de către unii dintre colegii săi, Florin Titirișcă a luat cuvântul: ”Vă rog să notați: vreau să mi se pună la dispoziție contracte servicii dezinsecție, autorizațiile firmelor prestatoare, procesele verbale de execuție care, din punctul meu de vedere, trebuie să cuprindă suprafețele pe care au fost executate lucrările, substanțele folosite și cantitatea acestora, fișele tehnice ale produselor, avizul sau certificatele trimise Ministerului Sănătății de comisia națională pentru produse biocide. Până data viitoare, vă rog frumos. Ați scris?”.

Momentul a fost un fel de ”Iulică, notează”, pentru cei care își mai amintesc de perioada glorioasă a lui Teodor Nițulescu, în care șeful Poliției din Teleorman era toată ziua la raport în Prefectură, cu deosebirea că atunci Nițulescu era prefect.

Nu știm ce și-au notat angajații Primăriei Alexandria, care încheie procesele verbale după fiecare ședință de consiliu local, sau dacă treaba asta ajută în vreun fel la pieirea țânțarilor, care au reușit să asmută nu doar nervii alexăndrenilor, ci și spiritele din forul local de decizie… Cert este că în consiliu s-au creat armăsari și așteptăm ca măcar ei să iuțească normalizarea unor lucruri atât de banale, cum ar fi lipsa țânțarilor, un minim semnal de civilizație pe care îl au toate orașele dezvoltate. Mai ales că bunăvoință este, dacă privim degajarea primarului Victor Drăgușin, care, sub zâmbetul pe sub mustăți al tuturor celor prezenți în sală, a precizat: ”Vă rog, domne’, să-i dați și numele pilotului… ”

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Realizarea măreață a primarului zimnicean Petrică Pârvu…

Următorul articol

Corina, Lora și Anna Lesko au încununat Zilele orașului Videle

Cele mai recente articole de Actualitate