Un nou termen a fost stabilit pentru cercetarea dosarului Belina, în care numele fostului lider PSD este vehiculat și în care fostul ministru al Dezvoltării – Sevil Shhaideh este acuzat de abuz în serviciu întrucât l-a ajutat pe Liviu Dragnea să pună mâna pe Insula din Teleorman.
După ieșirea din stare de urgență, magistrații de la Tribunalul București au stabilit data de 16 iunie pentru un nou termen în dosarul Belina, în care personaj cheie este deținutul de drept comun – Liviu Dragnea și toate drumurile duc spre numele său, deși el nu are nicio calitate în dosar.
La ultimele două termene desfășurate la Tribunal, un pilot a mărturisit că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD, zboruri confirmate de colegul său audiat în dosar.
Reamintim că Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul „Belina”, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.
Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.