Astăzi, 05 ianuarie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, începând cu ora 10.30, a avut loc ceremonialul militar de predare-primire a comenzii inspectoratului și a drapelului de luptă al unității, ca urmare a trecerii în rezervă, cu drept la pensie, de către domnul colonel Marius Stancu, cel care a condus unitatea timp de 7 ani și domnul locotenent colonel Florin Pîngă, care a fost împuternicit inspector șef.
Festivitatea s-a desfășurat în prezența domnului general Dan Paul IAMANDI, Inspector General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a domnului Haralambie Epure, Prefect al Județului Teleorman, a oficialităților locale, a reprezentanților structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a efectivelor de pompieri din unitate.
În spiritul tradițiilor militare și în conformitate regulile protocolare, colonel Marius Stancu a predat comanda inspectoratului și drapelul de luptă către lt.col. Florin PÎNGĂ, care a fost împuternicit inspector șef.
Colonelul Marius Stancu, în calitate de inspector șef, a condus cu pricepere și iscusință, timp de șapte ani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman. Un comandant de excepție spunem noi, colegii, cu o carieră militară de 32 de ani, marcată de sacrificii și succese, care a trecut în rezervă, cu drept la pensie, începând cu ziua de 28 decembrie 2023.
În cadrul ceremonialului militar de astăzi, întregul personal al unității noastre i-a mulțumit pentru devotamentul său neclintit, pentru profesionalismul și loialitatea sa față de această armă, pentru tot ceea ce a realizat în cadrul acestei familii a pompierilor militari teleormăneni. Înîntreaga sa carieră, acest OM a reușit să ofere colectivului nostru o parte din ceea ce a reprezentat: energie, entuziasm, loialitate, onestitate, camaraderie și respect față de instituție. Sperăm ca aceste lucruri să fie transmise mai departe din generație în generație. Cu prilejul pensionării, îi transmitem multă sănătate, împliniri, zile liniștite, bucurii alături de familie și prieteni, dar și o PENSIE cât mai lungă!
Lt.col. ing. Florin Pîngă, împuternicit inspector șef, absolvent al Facultății de Pompieri, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București (promoția 2008), a străbătut o carieră remarcabilă până în acest moment, evidențiindu-se prin pregătirea profesională extinsă și evoluția sa în diverse funcții de conducere.
După absolvire, și-a început cariera ca locțiitor comandant la Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele, contribuind la gestionarea situațiilor de urgență și coordonarea echipei de intervenție din această subunitate. Ulterior, în perioda 2016 – 2021, a ocupat, prin concurs, funcția de comandant al Detașamentului de Pompieri Alexandria, dobândind experiență semnificativă în conducerea operațiunilor de salvare.
Domnul locotenent colonel ing. Florin Pîngă, în urma promovării concursului organizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a îndeplinit în perioada 05.04.2021 – 27.12.2023 funcția de Prim Adjunct al Inspectorului Șef din cadrul I.S.U. „A. D. Ghica” al județului Teleorman.
Activitatea pe care a desfășurat-o din această poziție s-a bazat pe dezvoltarea profesională și participarea la misiunile specifice ale unității manifestând permanent dorința de inițiativă în muncă, implicare în proiectele unității din care face parte, care au avut impact semnificativ în dezvoltarea modului de lucru/intervenție și îmbunătățirea condițiilor de lucru ale personalului din subordine, în scopul promovării și consolidării unei imagini favorabile instituției noastre.
Accesarea ori implicarea în derularea proiectelor cu fonduri europene au fost în permanență printre obiectivele principale ale activității sale profesionale, pentru că este convins că acestea reprezintă oportunități de dezvoltare instituțională care pot aduce plus valoare unității noastre, atât din punct de vedere al dotării, cât și al dezvoltării profesionale.
Totodată, ofițerul și-a concentrat întotdeauna activitatea pe gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, în vederea salvării vieții, bunurilor materiale ale cetățenilor și a mediului înconjurător participând la toate intervențiile deosebite ale unității în calitate de comandant al intervenției.
Pe lângă evoluția în cadrul unității, ofițerul și-a consolidat permanent pregătirea profesională prin parcurgerea unor cursuri de specializare, cum ar fi:
– Master în domeniul situațiilor de urgență (Academia de Poliție „A.I. Cuza”, București, 2011);
– Curs de pregătire în descarcerare și asistență medicală de urgență (Centrul de Pregătire ISU Dâmbovița, 2014);
– Curs privind cercetarea cauzelor de incendiu (Institutul de Studii pentru Ordine Publică București, 2014);
– Curs de pregătire privind „Fenomenele termice ale incendiului” (Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate, ISU „Bucovina”, Suceava, 2018);
– Curs privind managementul performant și unitar la nivelul MAI pentru serviciile de urgență (derulat de Ministerul Afecrilor Interne în anul 2019);
– Curs privind „Leadershipul pentru managementul schimbării” (derulat prin proiectul european ICARUS, 2020);
– Curs privind activitatea de management în cadrul MAI (Institutul de Studii pentru Ordine Publică București, anul 2022);
– Curs de pregătire privind identificarea, evaluarea și diminuarea pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, desfășurat în anul 2023, în cadrul proiectului MULTIRISC III finanțatprin POCU 2014-2020;
– Curs Manager de proiecte, desfășurat în cadrul proiectului „Optimizarea capacității resursei umane din M.A.I. pentru dezvoltarea și implementarea de proiecte finanțate din FESI”, în anul 2017.
Recunoașterea sa în acest domeniu al situațiilor de urgență, prin care putem spune că subliniază cel mai bine contribuțiile semnificative aduse comunității, a fost evidențiată prin obținerea Emblemei de merit „Acțiuni Umanitare” (clasa a III-a) în anul 2014 și a Emblemei de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne în anul 2017.
Maniera de abordare a problemelor de serviciu, profesionalismul, sociabilitatea, modul de relaţionare în cadrul grupului de muncă şi, de asemenea, îndeplinirea la un nivel maxim a criteriului activităţilor cu grad ridicat de complexitate şi risc, al activităţilor de importanţă deosebită şi aportului direct asupra dezvoltării instituţionale l-au recomandat pe domnul locotenent colonel FLORIN PÎNGĂ pentru ocuparea funcției de inspector șef al ISU „AD. Ghica” al județului Teleorman, potrivit unui comunicat de presă.