Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere, față de un bărbat.
În fapt, la data de 31 octombrie a.c., o femeie ar fi fost agresată fizic și amenințată de către nepotul său.
Totodată, bărbatul ar fi provocat distrugeri asupra unei uși.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, fiindu-i montat și un dispozitiv electronic de supraveghere.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

