Reduceri masive de personal la Teldrum. De la insolvență, compania pierde, în medie, 100 de angajați pe an…

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Discuțiile despre afacerile cu statul ale Teldrum se focalizează, în general, asupra caracterului ilegal al unor acțiuni și mai puțin asupra situației interne a companiei. De la intrarea în insolvență, Teldrum a continuat să încheie contracte generoase cu statul român și, în special, cu autoritatea județeană din Teleorman, fapt care ne-a determinat să constatăm că, de fapt, această stare de fapt nu afectează foarte mult sistemul dependențelor din zonă. Pentru că nu trebuie să fii specialist în materie pentru a înțelege că dependențele sunt întreținute cu bani. Totuși, la nivelul companiei, se poate constata că, în ultimii doi ani, se petrec reduceri importante de personal, iar în acte se poate constata o scădere importantă a profitului, deși, privind valoarea contractelor încheiate, acest regres e greu de explicat.

Potrivit datelor publice privitoare la situația financiară a Teldrum, în cursul anului 2018, compania raporta datorii în valoare de 64.107.884 lei și o cifră de afaceri de 44.776.657. Dacă ne uităm cu doar un an în urmă, adică în 2017, vom remarca faptul că la momentul acela Teldrum avea o valoare a cifrei de afaceri considerabil mai mare: 155.847.547. Practic, în numai un an, compania și-a diminuat cifra de afaceri cu aproximativ 111.000.000 lei.

Un alt aspect important este evoluția numărului de angajați ai companiei. Vârful angajărilor în Teldrum se poate identifica în anul 2011, când firma înregistra oficial un număr de 754 de oameni. Însă, începând cu anul 2015, numărul angajaților a început să scadă constant, de la un an la altul, iar din 2017 încoace remarcăm o scădere cu 100 de angajați, în medie, pe an. În anul 2016, Teldrum raporta un număr de 696 angajați, în anul 2017- 580 anajați, iar în 2018 remarcăm existența a numai 416 angajați cu forme legale. Firma Tel Drum SA şi-a cerut insolvenţa în instanţă, printr-o cerere depusă în data de 17 ianuarie 2018 la Tribunalul Teleorman, potrivit portalului instanţelor de judecată. Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zi procurorii DNA au anunţat extinderea urmăririi penale.

Teldrum s-a născut pe data de 1 decembrie 1969, o dată cu înființarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Teleorman. Mai târziu, s-a transformat în Regia Autonomă TelDrum, până în anul 2002, când a devenit societate comercială pe acțiuni. Metoda de privatizare a fost stabilită de Consiliul Județean Teleorman, iar în procesul de vânzare s-a pornit de la o evaluare făcută de un evaluator autorizat și a fost constituită o comisie de privatizare, din care făceau parte Victor Piperea, Mugur Bățăuș, Florina Popescu și Elena Stoian.

Pentru a înțelege cu adevărat povestea succesului TelDrum, trebuie să înțelegem ce înseamnă acțiunile la purtător. Ei bine, potrivit juriștilor, acțiunea la purtător este o acțiune în care elementele de identificare ale titularului nu sunt menționate în titlu, titularul acțiunii fiind posesorul acesteia. Dreptul de proprietate se transmite prin simpla tradițiune a acestora, iar transferul acțiunilor de acest tip se face ușor, pentru că înstrăinarea lor nu presupune acte. Cu alte cuvinte, dacă oricare dintre dumneavoastră ați avea astfel de acțiuni, ați putea face oricui cadou, de pe azi pe mâine, o afacere. Astăzi ea e a dumneavoastră, mâine e a unui prieten. Fără acte, fără birocrație, fără bătaie de cap.

Ei bine, potrivit actului constitutiv al TelDrum, actualizat în 2009, capitalul social subscris și vărsat era de 2.388.687,50 lei, din care 121.930 lei erau integral vărsat în numerar și 2.266.697,50 lei era vărsat în natură, divizat în 955,475 acțiuni la purtător, cu valoare nominală de 2,5 lei fiecare. Atunci, societatea a emis în formă materială 62 de titluri cumulative pentru un număr de 955.459 acțiuni la purtător și 25 de acțiuni la purtător, seria JJ, numerotate de la 0000001 la 0000025. Pentru a ști la cine se aflau aceste acțiuni, teoretic ar trebui să arunci o privire asupra acționarilor care s-au perindat de-a lungul vremii prin board-ul Teldrum. Și găsim acolo foști colegi de trupă ai lui Dragnea, foști colegi de școală sau oameni de încredere, precum Petre Pitiș (Maramureș), Mugurel Sorin Gheorghiaș (Buzău), Dobrescu Liviu Lucian (Brăila), Marian Fișcuci, Mirela Costache, Marilena Panaitov sau Florea Neda.

Intervievat la un moment dat de Forbes, Dobrescu a precizat că are acțiuni la purtător de la TelDrum, dar nu e obligat nici să declare câte, nici să declare cum le-a obținut. Probabil că și ceilalți din board-ul societății au acțiuni la purtător, pentru că altfel n-ar fi avut motive să participe la ședințele ordinare ale acționarilor societății. Și asta nu le asigura numai bucuria de a se ști șefi în una dintre cele mai prospere societăți comerciale din Teleorman, ci și bani frumoși. Căci, dacă luăm în calcul faptul că în 2008, profitul brut al Teldrum se ridica la 7 milioane de euro și dacă luăm în calcul faptul că profitul se împărțea sub formă de dividende tuturor acționarilor, atunci nu putem decât bănui că posesorii de acțiuni la purtător au dus-o tare bine în anii aceștia. Căci într-o adunare generală a acționarilor din 2008, se constata profitul societății și se stabilise ca suma de 10.000.000 de lei să se repartizeze acționarilor, iar suma de 4.410.187 lei urma să se repartizeze tot sub formă de dividende în cursul aceluiași an, în cadrul unei nou adunări generale. Cu alte cuvinte, să fii acționar la Teldrum înseamnă, din start, să învârți banii cu lopata… din pix. Între acționari, evident.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*