Pompierii militari, autoritățile locale și județene intervin la această oră pentru rezolvarea problemelor cetățenilor afectați de fenomenele meteorologice severe, după cum urmează: – în loc. Bâscoveni, pentru evacuarea apei din cinci gospodării inundate acționează Detașamentul de Pompieri Videle cu un autocamion și două motopompe transportabile, iar autoritățile locale cu un buldoexcavator și personal din cadrul servciului voluntar pentru situații de urgență; – după aproximativ o oră, pompierii militari, cu o autospecială de descarcerare, împreună cu personalul Administrației Domeniului Public din Alexandria au reușit să degajeze acoperișul căzut de pe un bloc de locuințe, pe strada 1 Mai; – pe strada Al. Ghica, din municipiul Alexandria, sunt trei curți inundate, apa amenințând să pătrundă în locuințe. Pentru evacuarea acesteia, la fața locului acționează un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj de la Detașamentul Turnu Măgurele (chemat în sprijin) cu o motopompă transportabilă și o echipă a A.D.P. Alexandria; – pe strada Mircea cel Bătrân, pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, acționează doi pompieri cu o motopompă transportabilă; – pe strada Poștei, din orașul Videle, pentru evacuarea apei din trei curți inundate, intervin doi pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o motopompă transportabilă; – pentru evacuarea apei dintr-o locuință din orașul Videle intervin doi pompieri cu o motopomă transportabilă și o autospecială de lucru cu apă și spumă; – pe șoseaua Giurgiului, din orașul Videle, pompierii militari intervin pentru evacuarea apei din patru curți cu o motopompă remorcabilă; – pentru evacuarea apei din două curți inundate din localitatea Valea Cireșului, acționează pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o motopompă transportabilă; -la o curte inundată aflată pe DJ 504, între Alexandria și Cernetu, unde apa amenința să pătrundă în locuință, intervin doi pompieri militari alexăndrineni cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o motopompă transportabilă; – în localitatea Trivalea Moșteni, pompierii militari roșioreni intervin cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru evacuarea apei dintr-o locuință și o curte; – în orașul Videle, pentru evacuarea apei dintr-o curte aflată pe strada Parcului, intervin doi pompieri militari cu o motopompă transportabilă; – autoritățile locale intervin pentru evacuarea apei din șapte curți aflate pe strada Poștei și strada Parcului, din orașul Videle, cu patru motopompe transportabile; – în orașul Alexandria, pe strada Ciocan, pentru evacuarea apei dintr-o curte acționează doi pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă; – pe strada Veterani, din municipiul Alexandria, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea (sosiți în sprijin) intervin cu o motopompă transportabilă pentru evacuarea apei dintr-un demisol; – în localitatea Crevenicu, pentru evacuarea apei dintr-o locuință și curte intervine Detașamentul de Pompieri Videle cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o motopompă transportabilă; – în localitatea Trivalea Moșteni s-a solicitat intervenția pompierilor pentru evacuarea apei din patru gospodării, iar DJ 504 este acoperit cu apă în dreptul Căminului Cultural. La fața locului acționează pompierii militari cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o motopompă transportabilă și o motompă remorcabilă. Misiunile autorităților vor continua până ce efectele fenomenelor meteorologice vor fi înlăturate în totalitate! Având în vedere dinamica situației operative și avertizările hidrometeorologice, la nivelul județului se mențin activate grupa operativă a ISU Teleorman și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), situația fiind monitorizată direct din teren de către conducerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. RECOMANDĂRI: Deoarece există riscul producerii unor inundații locale pentru perioada următoare, solicităm cetățenilor să respecte următoarele recomandări: – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei; – urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților; – ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor; – interesaţi-vă la primărie asupra zonelor inundabile din localitate; – construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie; – în cazul unei situații de urgență reale, solicităm cetățenilor să anunțe de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Centrul de Comunicare Județean
Maior Dragomir Gelu