Povestea de succes a lui Paul Nițu, singurul teleormănean care lucrează la Apple – “Fii așa cum ești tu, pentru că peste 40 de ani o să-ți servească mâncarea băieții ăștia pe care tu vrei să-i impresionezi astăzi!”

Carmen Dumitrescu
Paul Nițu s-a născut sub o stea norocoasă. O știe și el, așa că o spune oricât de frecvent are ocazia, încercând să minimizeze importanța succesului său de până acum, astfel încât să-și păstreze umanitatea neatinsă. La numai 27 de ani, Paul lucrează în Irlanda, la Apple, și a reușit să-și asigure confortul material, dar și satisfacții profesionale pe care alții nici nu îndrăznesc să le viseze. Cu toate acestea, Paul nu s-a schimbat în raport cu prietenii săi și, ca orice om de calitate, și-a păstrat cercul de oameni dragi intact. De aceea, în scurtele vacanțe pe care le are preferă să se întoarcă în Teleorman și să-și petreacă timpul în compania celor care i-au fost mereu alături, încercând să-și reconstruiască anii aferenți unei copilării trăite în Teleorman, cu toate părțile bune și rele ale acestei situații. Pentru că sunt deja câțiva ani de când a părăsit țara, Paul vede totul clar și nu se teme să spună ce crede, pentru că lui realitățile de aici îi sunt evidente. Sărăcia, ignoranța, neputința, nostalgia unui dictator, toate îi sunt clare ca lumina zilei și se întreabă adesea cum de oamenii care locuiesc aici nu reușesc să le conștientizeze, pentru a se putea lupta cu ele. Planuri pentru viitor nu-și face, deși în sufletul lui știe că va veni o zi în care-și va atinge potențialul maxim. Din păcate, planurile lui Paul nu includ Teleormanul. Pentru că suntem un județ de oameni deștepți conduși de o mână de inculți. Și asta e o realitate pe care n-o va schimba nimeni niciodată.
Reporter: Când erai copil îți imaginai că o să lucrezi la o companie precum Apple?
Paul Nițu: Absolut nu! Voiam să fiu macara când eram mic. Unii voiau să fie astronauți, iar eu voiam să fiu macara…
R. Și apoi?
P.N. Am înțeles că nu pot să fiu macara, așa că am renunțat. Serios vorbind, nici acum nu știu ce vreau… Nu pot să-mi dau seama. Știu că trebuie să fac ceva important, știu că sunt în jurul meu oameni care au așteptări de la mine, eu am așteptări de la mine, dar parcă nu-mi dai seama ce vreau exact. Trebuie să mă lovesc întâi de ceea ce voi face, iar apoi îmi dau seama că era în fața mea tot timpul, dar nu conștientizam…
R. Te mai simți acum legat de Alexandria, fiind plecat în cea mai mare parte a timpului în Irlanda?
P.N. Singura legătură cu Alexandria ar fi mama mea. Dar nu-mi pun problema să mă mai întorc aici vreodată. De ce? Țara asta e împotriva noastră și de ce să vin să stau aici, să dau șpagă în partea asta, să stau la cozi în partea cealaltă, când aș putea să mă duc într-o țară vestică, să-mi rezolv toate problemele foarte repede. Am un prieten care s-a dus în Polonia și și-a luat mașină, a intrat în primăria de acolo și în 20 de minute era mașina pe numele lui. Eu m-am chinuit o lună de zile ca să-mi rezolv o problemă similară aici, în Alexandria. Îți vine să te mai întorci aici în condițiile astea? Credeam la un moment dat că dacă plec într-o țară vestică, o să fac bani și o să revin aici să-mi fac o afacere. Apoi mi-am dat seama că ideea era proastă. Păi de ce să vin aici? Să dau de greu? Să-mi complic singur viața doar de dragul de a fi aici… nu merită! Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla cu țara asta e să vină un dictator, care să se impună sau să ne cucerească cineva.
R. Despre Teleorman ce crezi?
P.N. E un județ urât, ca toate județele din sud. Nu mai spunem că nu avem cinematograf, ceas în gară și librării. Să nu spunem că nu ai de unde să-ți cumperi o carte aici decât de la chioșcurile de ziare și aceea cu Arsenie Boca. Mă bucur doar că am reușit să ies la mal…
R. Povestește-mi cum ai reușit să ieși la mal. Cum s-a produs schimbarea în viața ta?
P.N. Când eram copil nu aveam altceva de făcut aici decât să beau. Asta s-a întâmplat în tot liceul, pentru că nu era nimic altceva de făcut. Și stăteam să mă gândesc: “Măi, dacă mă nășteam într-un oraș în care existau opțiuni, unde aș fi fost eu astăzi?” Dar pe același principiu pot să spun că și dacă n-au fost opțiuni, m-am format într-un fel. Cu cât ți-e mai bine, cu atât ești mai liniștit și nu ești pregătit pentru greutăți, pe când noi, sudiștii, suntem mai puternici… Aveam, deci, de ales între a rămâne aici sau a pleca. Inițial testam aplicații pe telefoane mobile și tablete.
R. Ți-a plăcut informatica de mic?
P.N. Într-un fel. Îmi amintesc că atunci când a apărut febra cu Terminator, toți copiii de pe scară își luaseră. Și eu tot îi ceream mamei, pentru că voiam și eu. Mi-am luat un calculator 4.8.6 și mă uitam la el pur și simplu, Nu știam engleză, nu știam să-l folosesc. Încet am început să-mi dau seama cum funcționează și am învățat multe singur. În clasa a șasea deja știam engleză, pentru că o utilizam în activitatea aceea a mea cu computerul. Ideea e că totul se rezumă la individ. Dacă tu vrei și alegi să faci un lucru, îl faci. Dacă îți place să te complaci, asta e… Așadar, eram în București și testam aplicații pentru telefoane mobile și tablete. Eu mereu am avut noroc. Prietena mea de la vremea aia, Irina, a prins un contract cu cei de la Apple și a plecat acolo. Eram tineri și îndrăgostiți, așa că m-am dus și eu. Pe vremea aia, românii și bulgarii aveau restricții de muncă. Eu aveam ceva experiență, eram destul de pregătit, dar nu mă angaja nimeni pentru că nu aveam Work Permit. Șase luni mai târziu s-a scos acea restricție. O lună mai târziu se pregătea un proiect nou la Apple și aveau nevoie de români. Am fost acolo la momentul potrivit și așa m-am angajat.
R. Cum ți s-a părut experiența?
P.N. M-am adaptat ușor, pentru că vorbeam engleza cursiv. Acolo oamenii sunt altfel, ei n-au problemele noastre, nu se gândesc din ce își plătesc facturile la gaz iarna. Ei au alte probleme, și principala lor problemă e religia. Dar acum s-au mai relaxat și ei. Oamenii sunt mai vioi acolo, zâmbesc și sunt politicoși. Inițial, mă suprindeau cu politețea, apoi m-am molipsit și eu de asta. Acolo te duci într-un pub vineri seara și ai oameni de la 18 și până la 50 de ani, care beau și se distrează împreună. Unde poți vedea așa ceva aici? Și la ei băutura e o religie. Plouă tot timpul și nu pot sta afară, dar sunt oameni foarte degajați, pentru că lor le merge bine.
R. Prietena ta care te-a dus acolo nu mai este printre noi. Crezi că experiența asta care i s-a datorat te-a construit altfel?
P.N. Păi fata asta m-a educat… Ea mi-a arătat cum e viața de fapt. Era formată altfel decât mine, trecuse prin dificultăți ceva mai mari și era un om mai bun decât mine. Eu, fiind un burete, am absorbit tot ce era bun de la ea și acum pot spune că mă simt mai bine în pielea mea, pentru că am devenit și eu un om mai bun. Am și crescut. Știu că o să reușesc într-o zi și cred că a reuși înseamnă să-ți atingi maximul de potențial. Nu vreau să-mi pierd umanitatea. Vreau doar să-mi asigur materialul, dar n-am nevoie de bani pe care nu pot să-i cheltui. Vreau să mă dezvolt pe plan spiritual și uman. E foarte greu să găsești oameni buni.
R. Un gând despre Teleorman… Pentru oamenii care nu mai cred că pot ieși din mocirlă. Dă-le tu un semn că se poate și altfel!
P.N. Perseverența e cheia. Cu cât ți se pare mai greu, cu atât trebuie să tragi mai mult. Lumea se deschide cu efort. Trebuie să nu te complaci. Atât! Nu faceți niciodată nimic pentru alții, nu trebuie niciodată să-i impresionați pe alții. Nu trebuie să faci parte dintr-un grup. Dacă nu aparții acolo, pleacă și fă-ți grupul tău. Nu trebuie să te compromiți pe tine de dragul părerii altora. Fii tu cum ești tu, pentru că peste 40 de ani o să-ți servească mâncarea băieții ăștia pe care tu vrei să-i impresionezi astăzi! Nu trebuie să aparții de nimeni. Aici în Alexandria oricum n-ai ce să faci. Numai să aștepți să pleci. Singura chestie pe care o poți face oriunde în țara asta e să fii creativ. Dacă ești creativ și ești bun, poți face lucruri mărețe chiar și în Alexandria. Dacă ești bun în alte domenii decât arta, trebuie să pleci de aici.
R. Crezi că se vor schimba vreodată lucrurile în Teleorman?
P.N. Oamenii au nevoie de un lider. Au o nevoie instinctivă de un lider. În democrația asta pe care noi nu o merităm, n-avem lideri. Și dacă-i avem, ei nu sunt în politică. Vezi tu, cele mai frumoase și prospere momente din istoria noastră au fost sub lideri carismatici. Sub Cel Viteaz, sub Cel Mare… Noi nu ne-am trezit din comunism. Părinții noștri ne-au furat startul. N-au făcut-o intenționat, dar asta a fost… În ziua în care moare Iliescu, eu îmi deschid o șampanie, pentru că el simbolizează tot răul acestei țări. În Teleorman nu e politică. Am citit tot la voi în ziar despre primari de la țară care fac lucruri fără buget. Sunt o specie rară… ca unicornul. Dar dacă mă uit în partea celalaltă, la oamenii politici răi, avem un om foarte rău. Adică ne putem mândri că între jeguri, avem unul foarte jegos. Și e chiar șmecher. Mă refer la domnul Dragnea, evident… Domnul Dragnea este un jeg, dar e la alt nivel. Că face numai lucruri rele. Nu face lucrurile pe care trebuie să le facă un om ajuns la un astfel de nivel de responsabilitate și o să ardă în Iad, dacă există așa ceva, dar aici se descurcă bine. Poate dacă ar fi așa drăguț, ne-ar face și nouă autostrada aia. Uite, asta ar fi o chestie care ar crește nivelul de trai din Alexandria în mod semnificativ. Îți dai seama ce înseamnă să faci jumătate de oră de aici și până la București? Ala ar fi un lucru foarte bun… Bine, poate îl face prin Teldrum, dar nici nu contează cum îl face. Oricum, nu se revanșează cu nimic… Dar ar fi o faptă bună pentru județul ăsta care i-a oferit totul.