liberinteleorman.ro

Plus/Minus

3 mai 2017

Monica Vasilescu

+ Pompierii sunt eroii săptămânii trecute, fără nicio rezervă. Toată țara a urmărit chinul prin care a trecut Dănuț, băiețelul de numai un an și opt luni, care a căzut într-o fântână, la 16 metri adâncime. Lucrătorii ISU s-au străduit mai bine de 10 ore să-i salveze viața micuțului și, după multă trudă și îngrijorare colectivă, au reușit. Cel mic se află acum la spital și luptă cu toate forțele pentru supraviețuire, având o pneumonie severă de la statul în apa rece atât de mult timp. Salvatorii săi s-au dus la București să-l viziteze și pentru atitudinea lor din timpul misiunii și după aceasta merită Plusul săptămânii și felicitările de rigoare, pe care ar trebui să le primească în fiecare clipă în care slujesc patria cu decență și devotare.

– Alexandru Iliescu se impune prin tonalitate forțată. Ajuns la o vârstă în care răbdarea nu mai este chiar punctul forte al unui individ, consilierul județean Alexandru Iliescu ridică tonul în Consiliul Județean Teleorman, considerând că pe unii oameni, care nu înțeleg cu vorba bună, trebuie să-i lămurești strigând cu glas tare la ei. Coleric din fire și îndestulat de promisiuni deșarte, la cea mai recentă ședință, penelistul și-a impus opinia, nu prin argumente solide, așa cum ne-am fi așteptat din partea sa, ci prin ridicarea vocii, fapt care (am fi vrut ca Iliescu să știe) nu-l face pe individ să înțeleagă mai bine mesajul transmis, ci doar să-l audă mai pregnant. Și nici nu am văzut pe nimeni să se sperie de glasul său…

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Cristi Barbu: ”Dacă vom alege, din nou, cooperativa Atanasiu și Petrache, PNL va avea soarta PNȚCD”

Următorul articol

Percheziții DIICOT în Teleorman! 6.313.748 euro prejudiciu

Cele mai recente articole de Actualitate