liberinteleorman.ro

Peste 950 de copii, 100 de părinți și 70 de educatori din Teleorman au participat la programul „Start în educație”

11 aprilie 2024

Teleorman, 11 aprilie 2024. 959 de copii cu vârste între 3-6 ani, 112 de părinți și 70 de educatori din 11 de comunități defavorizate din județul Teleorman sunt beneficiari ai programului „Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, derulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom. În timpul acțiunilor desfășurate, atât părinții, cât și educatorii au primit suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii primesc câte un Ghiozdănel cu viitor – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. “Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

Părinții participă la ”Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde primesc informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. De asemenea, părinții copiilor cu vârste între 0 și 6 ani au acces la o serie de tutoriale care îi încurajează și sprijină să dea startul experiențelor de învățare timpurie de acasă cu, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație

Am avut multe de învățat în aceste ore, în special cum trebuie să mă port cu copilul meu pentru a ne înțelege mai bine, căci cearta nu rezolvă nimic. Comunicarea cu copiii noștri și nu numai, comunicarea cu întreaga familie, este extrem de importantă”, a declarat un părinte din comuna Videle.

„Proiectul „Start în educație” a venit să ne dea o importantă mână de ajutor în relația cu părinții preșcolarilor, ajutându-i pe aceștia să conștientizeze importanța rolului lor în creșterea și dezvoltarea intelectuală a copiilor.”, a spus un cadru didactic din comuna Videle.

Proiectul asigură accesul la resurse și grădinițelor din comunități dezavantajate și crește competențele educatorilor pentru sprijinirea părinților. Astfel, 12 grădinițe din județul Teleorman au beneficiat de kit-ul “ABC Grădi” – un pachet cu produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cu ajutorul acestuia, educatorii pot organiza jocuri și activităţi ce îi vor sprijini pe copii să îşi dezvolte abilităţi şi deprinderi precum: orientarea spaţială, motricitatea grosieră, echilibrul static şi dinamic, înţelegerea regulilor sociale, concentrarea şi direcţionarea atenţiei.

Totodată, 70 de cadre didactice din județul Teleorman au început o serie de cursuri prin intermediul cărora își pot dezvolta și perfecționa competențele de educație parentală. Educatorii pot astfel să sprijine familiile în crearea unui mediu sigur acasă, care să susțină dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor preșcolari, dar și să identifice împreună cu părinții modalități de colaborare eficientă între familie – grădiniță – ceilalți membri ai comunității.

„Programul de formare a avut un impact semnificativ în dezvoltarea abilităților și înțelegerii noastre asupra rolului crucial al părinților în creșterea și educarea copiilor. Prin intermediul acestui program, am învățat metode și strategii eficiente pentru comunicarea și relaționarea pozitivă cu copiii noștri, precum și moduri de a gestiona comportamentele dificile și de a promova o atmosferă de învățare și dezvoltare în familie. Vom folosi cunoștințele și abilitățile dobândite pentru a îmbunătăți relația cu copiii noștri și pentru a crea un mediu familial sănătos pentru creșterea și educația lor. Deja am aplicat câteva dintre aceste practici în interacțiunile noastre de zi cu zi și am observat îmbunătățiri semnificative în relația noastră cu copiii, dar și în comportamentul lor.”, a povestit Rodica, educatoare la o grădiniță din județul Teleorman.

Start în educațievine în sprijinul a 120.000 copii cu vârste între 3-6 ani, 23.000 de părinți, 3.500 de educatori și 1.500 de grădinițe din peste 1000 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.

_______________________________________________

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.   

Lista comunităţi din județul Teleorman participante la programul “Start în educație”, în perioada 01 octombrie 2023 – 31 martie 2024:

  1. Alexandria
  2. Roșiorii de Vede
  3. Crângeni
  4. Videle
  5. Bragadiru
  6. Pietroșani
  7. Conțești
  8. Orbeasca de Jos
  9. Lița
  10. Puranii de Sus
  11. Islaz
Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Publicitate

Articolul precedent

Tânăr pe trotinetă, accidentat MORTAL, la Trivalea Moșteni

Următorul articol

Importanța analizei statistice în pariurile sportive

Cele mai recente articole de Actual