Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În fapt, la data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, în timp ce se aflau la locuința din comuna Vedea, sat Coșoteni, un bărbat și-ar fi agresat fizic mama.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul în cauză.
*
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și violarea de domiciliu.
În fapt, la data de 13 septembrie a.c., un bărbat ar fi pătruns fără drept în curtea unei femei, în comuna Călmățuiu, unde ar fi amenințat-o pe aceasta și ar fi agresat-o fizic.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul în cauză.
*
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În fapt, la data de 13 septembrie a.c., un bărbat ar fi pătruns în locuința din comuna Beuca unde se afla soția sa, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat.
Cercetările sunt continuate, în toate cauzele expuse, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

