liberinteleorman.ro

Mica Unire, în unitățile de învățământ din Teleorman

23 ianuarie 2022

            Astăzi, la ceas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către unul dintre cei mai importanți fondatori ai României moderne, Alexandru Ioan Cuza, singurul domnitor care s-a bucurat de-a lungul istoriei noastre de o dublă și simultană alegere, atât la 5 ianuarie 1859 ca domn al Moldovei, cât și la 24 ianuarie 1859 ca domn al Țării Românești.

            Vorbind despre Alexandru Ioan Cuza, vorbim despre Mica Unire care a fost obiectivul măreț al elitei intelectualității în timpul Revoluției de la 1848, asumată de tinerii politicieni ca fiind cel mai important proiect politic la mijlocul secolului al XIX-lea. Alexandru Ioan Cuza a fost omul de care poporul român avea nevoie să-l conducă pe drumul modernizării, al educării și al progresului. A. I. Cuza a înțeles rolul covârșitor al educației pentru viitorul poporului român, căci Cuza a fost omul poporului, a luptat prin popor și pentru popor, așa justificându-se reformele sale care au avut un impact social deosebit.

            Cu studii la Paris, Cuza aduce pentru prima dată studenții în amfiteatre, în cele două universități înființate la Iași și București.

            Despre Cuza, oamenii timpului au avut doar cuvinte de laudă, printre ei, consulul francez la București din acea vreme nota: „ Colonelul Cuza are una dintre calitățile cele mai rare și cea mai prețioasă: sinceritatea”.

            În unitățile de învățământ din județul nostru s-au desfășurat numeroase activități care au celebrat Mica Unire. Elevii și cadrele didactice au retrăit un sentiment de mândrie națională, îmbrăcați în straie populare, au participat la lecții de istorie sub formă de poveste, au participat la mese rotunde, au desenat, au ascultat povești legate de acest eveniment istoric, au pus în scenă evenimentele semnificative și au dansat Hora Unirii. Astfel, atât cei mici cât și cei mari au conștientizat importanța zilei de 24 ianuarie în istoria țării noastre.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Accident rutier pe DN 6F: Trei victime

Următorul articol

Autoturism răsturnat, la Vitănești: O persoană a ajuns la spital

Cele mai recente articole de Educatie