Monica Vasilescu
Povestea lui Attila Szabo, noul și, totodată, vechiul campion mondial la lupte, este una impresionantă. A început să facă sport la 16 ani și, doar în șase luni, a devenit campion. A fost numărul 1 timp de 12 ani, dar, din cauza numelui, pe vremea lui Ceaușescu, nu a putut participa la competiții internaționale, așa că s-a decis să plece, pentru o perioadă, din țară. A lucrat și a luptat o vreme în Germania, după care s-a întors în țară pentru a-și clădi traiectoria în viață. A ales Teleormanul să-i fie ”acasă” fiindcă zona s-a potrivit cel mai bine pe ideile sale privind agricultura, domeniul în care, de asemenea, excelează. În 2013, fostul sportiv de performanță a fost convins de un prieten să participe la Campionatul Mondial de lupte pentru veterani și, în cinci ani, numărul medaliilor câștigate de Attila a ajuns la zece. O performanță notabilă, consideră și soția sa, care îi este alături și îi susține fiecare dorință de luptă și are grijă să nu uite nicio medalie obținută în tot acest timp: 2013 – Sarajevo – argint și bronz, 2014 – Belgrad – 2 medalii de bronz, 2015 – Atena – 2 medalii de aur (2015 este anul în care a devenit dublu campion mondial), 2016 – aur în Finlanda, la Seinajoki, și bronz în Polonia, la Walbrzych, 2017 – Plovdiv – Bulgaria aur și argint.
Mondialele din țara vecină, care ocupă un loc prioritar în UWW (United World Wrestling), s-au bucurat de participarea a peste 1000 sportivi de pe toate meridianele. Attila a devenit, din nou, campion mondial la lupte greco-romane și a luptat cu aceeași îndârjire și pentru libere. A dus lupta cu abilitate și creativitate, însă, aventura lui s-a oprit la medalia de argint și nu a mai continuat din cauza unei accidentări. Acum este în perioada de refacere, pentru că suferințele fizice nu sunt ușoare, după luptele la un asemenea nivel, urmând a relua antrenamentele imediat ce rănile vor începe să se vindece.
Omul care și-a transformat pasiunea pentru lupte în performanţă absolută ne-a primit în locuința sa, din comuna Smârdioasa, și ne-a povestit cum și cât se antrenează, cum e sa fii cel mai bun din lume la 59 de ani și cum îmbină viața sportivă cu cea profesională pentru a avea succes în ambele domenii, deoarece, pe saltea, trebuie să fii într-o continuă luptă mentală de rezistență, reușita ținând de performanța de a te confrunta inteligent cu adversarul, cu strategie și cu tactica de a depăși eventualele slăbiciuni fizice sau emoționale, exact ca în administrarea afacerilor. Așa a devenit un om armonios, atât fizic, cât şi psihic, având adrenalina prin vene la fiecare competiție şi sufletul plin de bucurie atunci când i se cântă Imnul României sau când se întoarce acasă și privește pancartele confecționate de cei doi copii ai săi, care îl văd ca pe un erou al lor!
Ca fapt divers și fără vreun amestec de ordin politic, Attila poartă numele judeţului în competiţii mondiale, chiar dacă nicio autoritate publică din Teleorman nu s-a deranjat niciodată să-l felicite (la vreun sprijin nici nu îndrăznim să gândim). Însă, performerul din el nu analizează prea mult indiferența factorilor publici, singurele recompense pe care le aşteaptă sunt cele pe care le obţine prin muncă şi dăruire totală la competiţii de rang mondial, știind că oamenii puși în funcții politice nu acordă prea mare importanţă celor care reuşesc să ofere lecţii de succes și să aducă acasă medalia care strălucește cel mai mult.
Reporter: Spuneți-ne câteva lucruri despre campionatul recent la care ați devenit, din nou, cel mai bun din lume…
Attila Szabo: Au fost în jur de 1100 de sportivi din 72 de țări. Campionatul a fost organizat în Bulgaria, la Plovdiv. M-a impresionat orașul. De sală nu mai vorbesc. Noi nu avem nici pe jumătate asemenea infrastructură. La fel este și în Polonia. Într-un oraș mai mic decât Alexandria au o sală foarte performantă.
R.: Cât de grea a fost lupta?
Attila Szabo: Foarte grea. Este din ce în ce mai greu. Vin oameni tineri. Toți vor titlul suprem. Iar supemul nu se câștigă cu mediocrități. Trebuie să fii bun.
R.: Povestiți-ne despre accident…
Attila Szabo: Am ieșit campion mondial la greco-romane și, la cealaltă categorie, la lupte libere, m-am accidentat. Este primul meu accident de felul acesta. Am picat cu un iranian. I se spune ”sperietoarea Asiei”. Pe la sfârșitul meciului, am reușit să-l prind într-o postură favorabilă mie. La al doilea meci am intrat la risc. Am luptat cu un cazac. Am fost în dubiu, dar am încercat și am luat medalia de argint. S-a agravat durerea și nu m-am mai dus la finale.
R.: Cum vă simțiți acum fizic?
Attila Szabo: Sunt din toate încheieturile șifonat. Parcă sunt bătut cu maiul. Eu fac în jur de 40 de tracțiuni. Am încercat dimineață, dar am dureri mari. A fost îngrozitor de greu. Dar e frumos, la final, să-ți cânte imnul țării. De fiecare dată mi se zbârlește pielea pe mine. La mondiale, orice medalie are valoare, dar eu mă bucur că am luat aurul de patru ori. Mă bucur și de celelalte medalii, dar cu cât e mai strălucitoare, cu atât mai bine.
R.: Dacă luăm în calcul efortul și durerea, la final, merită?
Attila Szabo: Pentru orice lucru bun, suferi. Te afectează pe undeva, pentru că nu e ușor să obții supremul, mai ales că e din ce în ce mai rar. Într-un fel, te afectează, există o factură. Nu există nimic fără factură, dacă vrei lucruri supreme. Mă refer și la firmă acum. Am început cu puțin. Cu 20 de hectare de teren. Plângeam. Ne-am apucat de afaceri și nu aveam bani de pâine. Nu aveam bani de un pampers. Dar trebuie să stai în picioare, să găsești soluție. În viață, supremul se obține prin perseverență, cazi, te ridici, trebuie să fii atent, să nu te mai împiedici, să fii atent, să înveți și să continui. Pentru mine, sportul a fost brățară de aur. Am făcut sport, am fost bine plătit și am și muncit. Tot ce vedeți aici e construit de mine. Pereții mei nu sunt strâmbi, sunt construiți de mine. Nu face nimeni mai bine ca tine. Lucrul de mântuială îl plătești înzecit. E ca și cum ai spune că nu iei pantofi de 180 lei, iei de 80, dar iei vreo 5-6 perechi și îți dai seama că tot ăia de 180 erau mai buni.
R.: Țineți un regim alimentar?
Attila Szabo: Țin cont. Trebuie să ții cont de absolut orice. De hrană, de bani, de orice, să ai o evidență. Mănânc foarte puțină pâine, încerc să evit mâncărurile grele, mănânc cât îmi trebuie, că și muncesc. Țin cont de orice. Mănânc fructe, legume, salate și beau apă multă. Lămâia nu-mi lipsește. Nici mierea. Lămâia este singurul fruct care înfometează celulele canceroase.
R.: Din câte știm, nu aveți antrenor, vă antrenați singur…
Attila Szabo: Ce antrenor să am? De o viață mă antrenez. Indiferent că mă duc la concurs sau nu, fac saună, înot, alerg, merg pe bicicletă și mă antrenez. Mișcarea te ține sănătos. Am eu propuneri să devin antrenor. Din America și alte țări, în condiții foarte bune.
R.: Și de ce nu plecați, ce vă reține?
Attila Szabo: Am pământ. Am peste 160 de hectare ale mele, plus altele pe care le lucrez. Eu trăiesc foarte bine aici, acum. Am învățat cum e de trăit aici, am învățat ”tabla înmulțirii” din Teleorman. M-am adaptat. Nu m-a ajutat nimeni. Pe munca mea, împreună cu familia, am făcut tot.
R.: V-a sunat cineva să vă felicite sau să vă întrebe dacă aveți nevoie de ceva după aceste performanțe?
Attila Szabo: Nu are rost să vorbim… În alte locuri, campionii au alt statut, dar acolo sunt alte principii. Aici, ei nu sunt în funcții să caute oameni ca mine, ei sunt acolo pentru propriile interese. Avem olimpici. Știe cineva de ei? Știu ei că sunt eu campion mondial? Nu-i interesează. Aici interesele sunt de altă natură. Eu nu am nevoie de aplauzele nimănui. E ca într-o casnicie: dacă nu vine de la sine, dragoste cu forța nu se face. La ei nu ar trebui să fie atracție. Ei, fiind administratori, ar trebui să vadă fiecare lucru la valoarea lui.
R.: Ce fel de competiții mai aveți în plan?
Attila Szabo: Tot campionat mondial. Nu am timp să merg la toate. Unele se suprapun. Mai e și firma și trebuie să fiu aici. Am utilaje performante, totul pregătit, dar nu pot lipsi prea mult de aici.
R.: Sunt costisitoare competițiile? Sunt sprijiniți sportivii?
Attila Szabo: Da, sunt foarte costisitoare. Există sprijin, dar nu în Teleorman. Nu cunosc prea bine ce se întâmplă aici, nu mă întreabă nimeni de bună ziua, dar nu cred că primesc sprijin. La federație, primesc.
R.: Cum pot fi identificați cei care pot deveni performeri?
Attila Szabo: Încă din școală. Profesorul de sport trebuie să știe cât și ce poate fiecare. El e primul care ia contact cu el și poate să-i fie primul îndrumător. Dar cred că sunt superficiali mulți. Dacă vrei să afli bârfe, te duci la cârciumă. Așa e și aici. Dacă vrei să afli de sportivi, te duci la profesorul de specialitate. Dar nu prea se mai implică nimeni. Nici sportivii nu mai vor să muncească așa cum munceam noi.
R.: De ce se întâmplă asta?
Attila Szabo: Nu sunt bani. La vremea noastră, veneau mulți sportivi, era rentabil și era concurență. Acum a apărut monopolul, care e un fel de cancer. La vremea aceea, americanii erau pe ultimle locuri. Când picam cu ei nici nu mă încălzeam. Acum, sunt în frunte. Au luat taurul de coarne și au rezolvat problemele. Au cumpărat sportivi, au dotat săli. Nu știu cum fac, dar au ieșit primii la olimpiade. Noi am devenit capitaliști, dar nu știu ce fel de capitalism e, că nu e deloc bine: prostie, sărăcie și nimic îmbunătățit. Eu, după 27 de ani, nu văd că lumea trăiește mai bine, nu văd zâmbete, cum văd în țările occidentale, nu văd luminița de la capătul tunelului. Eu văd aici, în comună, cât de rău o duc unii oameni. Dacă le dai ceva, sunt în stare să-ți pupe mâna. Ce înseamnă asta? Dacă eu primesc ceva, eu nu-i pup mâna, eu îi spun mulțumesc. Ei sunt atât de săraci din toate punctele de vedere încât cred că asta înseamnă recunoștință, să pupi mâna.
R.: Ce le spuneți oamenilor? Este importatnt sportul?
Attila Szabo: Absolut. Orice mișcare este importantă. Am cunoscut oameni care arată și se simt foarte bine la vârste înaintate. Există un băiat la Arad raritate. La 67 de ani, are un fizic incredibil. Fibră. Am destule exemple ca niciodată să nu mă las. Oamenii care pot să facă asta ar trebui să înțeleagă că sportul este cel mai bun tratament. Eu nu vorbesc din ce am citit în ziare sau am văzut la televizor, ci din experiență. Mișcarea te menține. O dată de două ori pe săptămână înseamnă mult. Te întărește și fizic și psihic. Am o soție tânără, am adversari politici, trebuie să le fac față.
R.: A fost nevoie să folosiți vreodată forța fizică pentru a vă adapta în Teleorman?
Attila Szabo: Aproape că da. Aici sunt grupuri mafiote, care trăiesc bine și lejer. Am mai spus, cunosc tabla înmulțirii de aici. Dacă îți lipsește o cifră, degeaba cunoști restul. E ca un alfabet. A fost cât pe-aci să fiu omorât. Au tras cu arma în mașina mea. Am trecut prin multe în Teleorman.
