Carmen Dumitrescu
Nu e ușor să reușești în Teleorman. Dar, uneori, e posibil. Și chiar dacă șansa nu e a tuturor, e bine să analizăm circumstanța, în ideea că vom găsi, în cele din urmă, un tipar comportamental care asigură succesul în politica și administrația de la noi. Nu pentru că am avea ceva de blamat, ci pentru că ne dorim să reușească și alții… În Teleorman au tot existat suișuri și coborâșuri, unele de-a dreptul banale și fără subtext: oamenii au muncit, s-au afirmat, au fost remarcați, au fost propuși și apoi numiți în funcții dintre cele mai onorabile; ulterior s-au plafonat, au venit alții mai buni din urmă și au fost înlocuiți. Dar am avut parte, de-a lungul anilor, și de șocuri dintre cele mai puternice, oameni despre care nu știam nimic ajungând să ocupe poziții publice de impact, doar pentru că au știut ce dreaptă să pupe sau cum să vireze la stânga cu talent…
Eduard Oprea a fost multă vreme un anonim, ocupând totuși funcții destul de bine remunerate. Desigur, într-o lume normală, vârful lui de carieră ar fi fost acela de patron al unui magazin alimentar, dar nu într-o lume normală trăim. Munca la partid s-a dovedit a fi extrem de satisfăcătoare pentru acela care și-a dat seama că printr-un efort profesional onest, n-ar reuși să facă prea multe cu viața lui. Și a avut dreptate. A lipit afișe, a plecat prin sate și comune de dragul partidului în zile în care ar fi preferat să-și mânânce liniștit semințele în parc iar divinitatea liberalilor de pretutindeni l-a recompensat. Cu vârf și îndesat, evident. Astfel, Edi Oprea se va putea lăuda tot restul vieții lui că a fost viceprimar al Alexandriei. Primul dintre ei, așa cum singur își spunea. Și chiar dacă din momentul acesta nu va mai face niciodată ceva remarcabil în privința carierei lui politice, în amintirea celor din jurul lui va rămâne ideea că partidul te ridică, dar numai tu poți determina dacă râmâi în vârful ierarhiei sau te duci în cap, fără cască de protecție.
Niculae Zavera este cunoscut ca unul dintre oamenii tipici ai PSD-ului. Vorbește puțin și face și mai puțin. Iar atunci când face, parte-și face. Vreme îndelungată, Zavera a ocupat funcții de directoraș pe la AJOFM și Serviciul de Exploatații Piscicole Teleorman, funcții care nu i-au adus nici vreo popularitate anume, nici vreo competență specială, de natură să justifice numirea lui într-una dintre pozițiile cele mai relevante în ierarhia administrativă a județului. E adevărat că a fost, pentru o perioadă destul de lungă consilier județean, dar nu s-a remarcat prin nimic special, ceea ce a făcut ca doar rudele și apropiații lui să știe că Zavera are un rol în sfera decizională a județului Teleorman. De când e vicepreședinte al Consiliului Județean, personajul nu face altceva decât să stea cu privirea plecată în hârtii pe care nu pare să le înțeleagă. Dar, în buna tradiție autohtonă, numai oamenii cu adevărat înțelepți știu care este cheia succesului în viață: capul ce se pleacă, sabia nu-l taie. Continuarea poeziei e prea grea pentru aleșii și numiții teleormănenilor, așa că o trecem, la rândul nostru, în uitare…
Adrian Gâdea este unul dintre oamenii despre care nu se știa nimic, înainte de a ocupa cea mai importantă funcție administrativă din județ. De aceea, atunci când Dragnea și-a nominalizat urmașul, multă lume a avut probleme în a-l identifica. Ulterior, cei mai informați și-au dat seama că propunerea lui Dragnea era directorul unuia dintre căminele de bătrâni din subordinea Consiliului Județean Teleorman. La începutul ascensiunii lui fulgerătoare, Gâdea avea aparența unui om slab și oarecum timid. Vorbea puțin și avea mari dificultăți de exprimare publică, tremurul din voce fiind o fantasmă care părea să nu-l mai părăsească. Și deși i s-a spus încă de la început “micul Putin”, Gâdea a început să-și transforme porecla în renume abia ulterior, când schimbarea s-a produs atât la nivel discursiv, cât și comportamental. Mulți spun că acum “micul Putin” e dur și tranșant. Noul său discurs public e aproape strigat, fiind cert că tânărul conducător de județ a scăpat de fricile lui personale. Cheia succesului la Gâdea a fost, se pare, aceea de a se poziționa întotdeauna corect și echilibrat și de a ști când să tacă, arta tăcerii fiind, de multe ori, mai importantă decât orice talent oratoric.
Carmen Daniela Dan era un nume total necunoscut, la momentul nominalizării purtătoarei lui în funcția de subprefect de Teleorman. Și acest lucru a fost oarecum problematic, având în vedere că mandatul ei urma mandatului Victoriței Diaconu, percepută ca un înalt funcționar public ireproșabil în activitate. Totuși, Carmen Daniela Dan nu s-a lăsat descurajată și a făcut tot posibilul să se ridice la nivelul predecesoarei, astfel că acum, când a devenit și prefect de Teleorman, este extrem de apreciată de către înaltele foruri pesediste. Deși a plecat de la nivelul unei secretare de școală, actualul prefect a dat dovadă de multă perseverență în atingerea scopurilor ei profesionale. Și uite că i-a ieșit. Pe termen lung, nu temporar, așa cum prognozau analiștii scenei politice a momentului. Interesant în cazul actualului prefect e faptul că, din punct de vedere uman, e un personaj pozitiv. O anumită frachețe în tot ceea ce face pare a-i fi caracteristică, așa că e foarte greu de ghicit rețeta succesului în cazul acestei ascensiuni spectaculoase, care n-a avut, cu siguranță, legătură cu pupincurismul specific local. Desigur, explicații există, dar personajele politice sunt la fel de diferite ca picăturile de ploaie. Unele cad în țărână și lasă urme iar altele se evaporă până ating pământul, resemnându-se în uitare…
Ică Florică Calotă se remarcă, în primul rând, prin nume… Amprenta cacofoniei numelui său a lăsat urme, parcă fatidic, și asupra activității lui politice și administrative, care n-a fost niciodată armonioasă. Dar până să prindă mandatul de viceprimar al Alexandriei în 2008, despre politicianul-cacofonie nu se știau prea multe… Activitatea lui de până atunci avusese legătură cu administrarea unor ferme, a unor societăți comerciale și activități pasagere prin Consiliul Județean Teleorman și Direcția Agricolă Teleorman. Ascensiunea lui Calotă a fost una destul de bruscă și a continuat, în limitele impuse doar de ambiția nemărginită a acestuia, până la prima trădare. Credem noi. Pentru că PNL-ul s-a ocupat de ascensiunea lui Ică, pretinzând, în schimb loialitate și… potrivit gurilor rele… un peșcheș aferent unei poziții confortabile în Parlamentul României. Și pentru că s-a așezat suficient de confortabil, acum trădarea nu mai pare un gest prea dificil. Și pentru că poate, în limita gabaritului, să facă gesturi forțate, de dragul unor interese care se întâmplă numai în mintea lui, Ică Florică Calotă se poate declara un teleormănean fericit. Cu privilegii pe măsură. Uitând, totuși, că ascensiunea rapidă vine, de obicei, cu o cădere brutală la pachet.
