liberinteleorman.ro

Instructor auto, prins în flagrant cu 500 de euro – trafic de influență

19 aprilie 2023

La data de 19.04.2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane care are calitatea de instructor auto, imediat după ce a primit o sumă de bani de la un cursant al unei școli de șoferi, lăsându-l să creadă că îi poate facilita obținerea permisului de conducere.

În fapt, în cursul acestei dimineți, instructorul auto a primit suma de 500 de euro de la cursantul în cauză, în schimbul traficării unei presupuse influențe asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului regim permise și înmatriculări Teleorman, astfel încât persoana în cauză să promoveze proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

Instructorul auto a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, a transmis DGA Teleorman.

UPDATE: Conform unor surse, este vorba despre Nicolae Rămoștină, instructor angajat la școala de șoferi Alextop Drive, deținută de șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Costel Pîrlan.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Sancțiuni drastice pentru cei care distrug drumurile publice

Următorul articol

Anunț finalizare proiect finanțat prin M2 – Alcabuz Agro SRL

Cele mai recente articole de Actualitate