Deputatul de Teleorman Ică Florică Calotă anunță sancțiuni drastice pentru cei care distrug drumurile publice.
„Una dintre problemele cu care ne confruntăm la tot pasul este cea a deșeurilor de toate felurile, aruncate la întâmplare în parcările aferente drumurilor publice, dar și circulația autovehiculelor care depășesc tonajul admis, de multe ori cu repercusiuni grave asupra infrastructurii rutiere.Colegii mei, deputații PNL Sergiu Bîlcea, Glad Varga, Alexandru Andrei și Marian Crușoveanu au inițiat un proiect de lege care, între timp, a primit vot favorabil în Camera Deputaților, prin care sunt reglementate aspecte de natură să normalizeze anumite prevederi legale.
Unul dintre cele mai importante aspecte este sancționarea mai aspră a celor care distrug drumurile publice.
Sancțiunile pentru cei care depășesc tonajul admis sunt corelate cu gravitatea faptelor și sunt prevăzute amenzi drastice pentru cei care aruncă sau depozitează deșeuri în zona de siguranță a drumurilor și în parcări.
Proiectul de lege permite și introducerea unor puncte fixe pentru cântărirea mijloacelor de transport de marfă care depășesc 8 tone pe axă, sistem care funcționează cu succes și în alte țări.
Consider că aceste modificări legislative erau absolut necesare și vor proteja atât drumurile publice, cât și dreptul tuturor cetățenilor de a circula în condiții optime și de a trăi într-un mediu mai curat”, a transmis deputatul Florică Ică Calotă.