Nu toți copiii au posibilitatea de a sărbători ziua lor cu baloane, cu dulciuri și cu personaje din povești. De altfel, majoritatea copiilor din satele teleormănene văd foarte rar o pungă cu bomboane, mulți dintre ei fiind foarte fericiți dacă au pe cineva care să le poată prepara două mese calde pe zi. Și totuși, acest an a constituit o excepție fericită pentru mulți copii care au avut neșansa de a se naște în ruralul teleormănean. Niște voluntari inimoși ai Asociației Un Pas Spre Educație și-au propus să le facă acestor micuți o surpriză extraordinară: aceea de a le intermedia o întâlnire inedită cu mai multe personaje de poveste. Și vreme de trei zile, aceștia au luat la pas mai multe sate din județul Teleorman, pentru a le face o bucurie celor mici de ziua lor.

Violeta Zaharia, fondatoarea asociației, ne-a declarat că Asociația Un Pas Spre Educație are sub observație mai multe cazuri de copii defavorizați, care trăiesc în condiții deloc confortabile. La acești copii au fost în vizită Albă ca Zăpada, Buburuza și Mickey Mouse, ducându-le și mici bucurii, precum baloane modelabile, dulciuri, jucării și multă distracție. Cei mici au fost în mod vizibil foarte emoționați, dar și fericiți, de vreme ce pentru mulți dintre ei, amintirea acestor clipe le va rămâne un dar prețios pentru întreaga viață.

„Am încercat să punem la cale un altfel de 1 iunie pe ulițele satului pentru copiii defavorizați. Timp de trei zile am luat la pas mai multe sate din județul Teleorman, acolo unde avem sub observație cele mai dificile cazuri ale unor copii greu încercați de viață. Nu doar că au văzut personajele pentru prima dată în viața lor, însă nu știau ce să facă, cum să se bucure, dacă sunt reale, dacă pot să le atingă… După acțiunea de zilele acestea, unde zeci de copii au avut parte de momentul nostru, pot să spun sincer că este cel mai frumos 1 iunie din viața mea! Bucuria cu care au primit momentul este hrana mea sufletească!„, a relatat Violeta Zaharia pentru Ziarul Liber în Teleorman.

Imaginile vorbesc de la sine despre emoția pe care au trăit-o cei mici, dar și despre semnificația momentului pentru ei. Și realmente, data de 1 iunie ar trebui să fie despre toți copiii. Mai ales despre cei pe care lumea, în general, îi uită, pentru că sunt ascunși prin sate sărace și pentru că, fără oameni de bine, își petrec copilăria fără bucurii notabile.
