Fiica și ginerele primarului de la Zimnicea s-au aranjat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Tineretului și Sportului

în Actualitatea politică

Carmen Dumitrescu

Tot ce provine din Teleorman are, în acești ani, șansa nesperată de a accede în funcții guvernamentale și în poziții publice de impact național. E, practic, un fel de lege nescrisă a firii teleormănene care îi determină pe cei care ajung unde nici n-au visat să-și tragă toată familia după ei. Este și cazul primarului de la Zimnicea, Petrică Pîrvu, care, grație bunelor relații cu Liviu Dragnea, căruia i-a și închiriat un apartament pentru postul de radio al Teldrum din Zimnicea, a reușit să-și aranjeze copiii prin ministere. Și nu oriunde, ci în alea bune.

Petrică Pîrvu și fiica lui cea mare, Mirela Fulga

Practic, fiica cea mare a primarului, Mirela, a reușit în a doua parte a anului 2017 să se angajeze la Ministerul Dezvoltării Regionale, în cadrul Direcției de Plăți și Contabilitate Proiecte.

Mirela este soția consilierului județean din Teleorman, Mircea Fulga, așa că din declarația acestuia de avere am aflat că soția câștigă la Ministerul Dezvoltării Regionale suma de 23.990 de lei pe an. În același timp, Mirela Fulga încasează venituri salariale de la Interagro SA, în valoare de 37.343 de lei anual, dar și de la Interaction SA, de unde câștigă puțin peste 4000 de lei anual. Cei doi dețin două autoturisme cumpărate (Mazda și BMW), dar și două apartamente în București, precum și două terenuri intravilane în București și Dâmbovița.

Nici pe ginere nu l-a uitat Petrică Pîrvu, Daniel Iancu, soțul fiicei mai mici a primarului din Zimnicea, Cristina, devenind pe de o parte consilier parlamentar la Grupul PSD în cadrul Parlamentului României și, pe de altă parte, angajat al Ministerului Tineretului și Sportului, unde încasează suma de 23.100 lei anual. Daniel nu e nici el prea sărac, din punct de vedere material. El are trei terenuri în Zimnicea, dar și un apartament în București și unul în Zimnicea, precum și o casă de locuit în Zimnicea.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*