liberinteleorman.ro

Doi inspectori ANAF Antifraudă Alexandria, trimiși în judecată – Au cerut mită 2.000 de lei pentru a aplica o amendă mai mică

15 decembrie 2022

Doi foşti inspectori din cadrul ANAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Alexandria au fost trimişi în judecată de DNA după ce ar fi cerut, în timpul unui control la un magazin, unei angajate suma de 2.000 de lei pentru a aplica o sancţiune mai mică decât cea prevăzută de lege.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Adrian Minea şi Adrian Bogdan Rădulescu, la data faptelor inspectori în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Alexandria, pentru luare de mită şi fals intelectual.                                         

„La data de 16 aprilie 2021, inculpaţii Minea Adrian şi Rădulescu Adrian Bogdan, în calitate de inspectori A.N.A.F., în urma efectuării unui control la un magazin aparţinând unei întreprinderi individuale, ar fi pretins şi ar fi primit de la o angajată a magazinului suma de 2.000 lei pentru a nu-şi exercita atribuţiile de serviciu cu ocazia controlului, respectiv pentru a aplica o sancţiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate. Totodată, în acelaşi context, cei doi inculpaţi i-ar fi creat convingerea angajatei respective că îi pot suspenda activitatea economică”, a transmis, joi, DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că banii ar fi fost primiţi de cei doi inculpaţi pentru a consemna în procesul verbal de contravenţie, în fals, că ar fi identificat în interiorul magazinului o sumă nejustificată mai mică decât cea găsită în realitate, astfel încât să se încadreze în intervalul minim de amendă. Astfel, după ce ar fi primit suma de 2.000 de lei, cei doi inculpaţi ar fi aplicat sancţiunea contravenţională în cuantum de 1.500 de lei faţă de 10.000 de lei cât ar fi fost corect.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra celor doi inculpaţi.

Advertisement

1 Comment

  1. Cat de târziu s-a trezit presa pe astfel de fapte !!! Se practicau de cand exista ca „orfan” de control asa zisa Garda Financiara. Nu cred ca exista o alta posibilitate care sa revoca din temelii astfel de practici, decât modificări legislative fundamentale și încadrarea în funcții a celor care nu sunt înregimentați politic !

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Firmele ungurești susținute de Barna Tanczos pregătesc prăduirea Apelor Române cu 35 milioane de euro

Următorul articol

Alexandria, în nămol! Cum a ajuns să arate simbolul orașului – Galerie FOTO

Cele mai recente articole de Actualitate