Centrul orașului Alexandria, care a fost cândva simbolul municipiului, a ajuns un calvar pentru locuitori. Strada Libertăţii era, în trecutul istoric al orașului, locul în care negustorii își desfășurau întreaga activitate. Și în prezent centrul a rămas locul preferat de comercianți, pentru specificul pietonalului care ajută acest domeniu. Însă, spațiul nu este doar unul de tranzit pentru cetățeni, ci și nucleul în care mulți oameni se întâlnesc, socializează, se plimbă. De aceea, felul în care el arată este un fel de reper în conștiința celor care simt degradarea ca pe o stare de fapt și ca pe o caracteristică a orașului de care unii încă se mai simt atașați.
Centrul Capitalei Teleormanului este înfundat în nămol la propriu. De la un capăt la altul s-a spart asfaltul vechi pentru a se înlocui cu unul nou. Însă, lucrările se desfășoară cu dificultate, cu puțini lucrători, iar starea instituită îi disperă pe oamenii care sunt nevoiți să meargă prin noroi efectiv.
Constructorii sunt, așa cum ne place să amintim, prietenii municipalității. TEAM STAR SUD 2019 SRL a pus mâna pe licitația privind execuția lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții ,,Reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Alexandria, prin adoptarea unui transport public ecologic – Obiectul 3 – Modernizare zonă pietonală strada Libertății”.
Iar valoarea estimativă a achiziției pentru OBIECTUL 3 – MODERNIZARE ZONA PIETONALĂ STRADA LIBERTATII – este de 16.216.467,35 lei (fara TVA), din care: – Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii – 49.751,16 lei (fara TVA); – Constructii si instalatii -12.490.419,79 lei (fara TVA); – Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale – 163.660,40 lei (fara TVA); – Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj – 2.032.825,17 lei (fara TVA); – Dotari – 991.066,05 lei (fara TVA); Organizare de șantier – 488.744,78 lei (fara TVA). Valoarea contractului întreg este de 15653376.56 lei.
Reamintim că firma Team Star Sud 2019 (fostă Spring Road Cargo) este continuatoarea Teldrum. Firma controlată de acționarii TELDRUM a fost înființată în 2014, dar a cunoscut faima în vremuri grele pentru TELDRUM din cauza încarcerării lui Liviu Dragnea și a perspectivelor incerte pe care le avea societatea-cheie. Și-a făcut rapid trecere la licitații și a obținut câteva contracte bune pe la primăriile din Teleorman. A lucrat și la Turnu Măgurele, Zimnicea, Țigănești etc.
Are același obiect de activitate: lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor și, în scurt timp de la insolvența Tel Drum, a ajuns la succes. În 2021 a înregistrat o cifră de afaceri de 17.940.103 lei și un profit de 2.387.097 lei.
Unul dintre acționarii firmei star este Liviu Dobrescu, un nume important în schema business-urilor labirint hrănite de stat. El ține socoteala unor firme care obține licitații pe bani mulți după ce a fost om de bază la Tel Drum. INTERFRIGO LOGISTICS S.R.L. este una dintre companiile de top, de data asta din domeniul transporturilor terestre, ea ocupând locul I, în anul 2010, în topul ListaFirme.RO. Această firmă a avut legături cu societățile conduse de Ștefan Dragnea, fiul lui Livu Dragnea.
Celălalt acționar – Panaitov Marilela este dovada clară de om de casă în firme care au devenit VIP pe harta banilor publici alocați pentru lucrări prea scumpe pentru situația economică a Teleormanului. Și ea are în portofoliu de firme pe care le-a gestionat cu bănet semnificativ de la bugetul statului.