Monica Vasilescu
Ziua Drapelului a adunat, la Alexandria, autorităţi locale, politicieni, cadre militare, dar şi cetăţeni. Cu toţii au fluturat interes pentru o zi dedicată semnului distinctiv al statului român. Au fost prezenţi chiar şi preoţii Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, care “au tras clapa” de câteva ori organizatorilor de manifestări solemne.
Totul a fost “ca la carte”, până într-un moment. În contrast cu mesajele emoţionante şi demne de a insufla patriotism, rostite de către cei aflaţi în funcţii de vază, a fost obiectul serbat – drapelul. Steagul mândru al României a fost tratat ca o cârpă vopsită. Spunem asta pentru că pe stâlpii din jurul locului în care s-a petrecut evenimentul fâlfâiau două steaguri rupte şi decolorate de vremuri.
Nimeni dintre administratorii oraşului nu s-a gândit să adune rupturile de pe marginea principalei străzi din Alexandria şi să pună în loc un drapel nou, maiestuos, fapt ce pune la îndoială sentimentele de dragoste şi devotament faţă de patrie afişate ostentativ la evenimente publice. Festivismul e mod de viaţă la români, mai ales în cazul celor care au de păstrat aparenţe. Sunt oameni care jură că şi-ar tatua în suflet cele trei culori, dar se sfiesc îndată ce zăresc seringa. Până îşi dau noii “făuritori de neam” jos haina de impresie, apelăm la îndemnul poetului: Deşteaptă-te, române, că nu e prea târziu, şi apără drapelul, că ăştia prea nu ştiu.
