Când iubirea învinge autismul – o poveste despre eficiența prezenței în viața celor “absenți”

în Omul de lângă noi

Carmen Dumitrescu

Autismul nu este în mod necesar o boală, dar este cu siguranță o stare. Poate că prinși în plasa realității cotidiene, mulți dintre noi nici nu înțelegem ce e autismul, de ce trebuie să ne implicăm în normalizarea unor destine și cât de mult putem, în realitate, să ajutăm prin prezența noastră copii care, din motive încă necunoscute, sunt “absenți” de la ceea ce noi numim realitate de zi cu zi. Copilul autist trăiește într-o lume secretă, enigmatică, greu de înțeles pentru ceilalți, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei dezvoltă abilități ce frizează genialitatea pe anumite linii artistice sau cognitive. Și, în mod cu totul și cu totul straniu, aceiași copii ar putea să nu știe să-și încheie singuri nasturii la haină.

Din păcate, societatea și sistemul educațional “normal” n-au încă ceea ce le trebuie pentru a integra pe deplin aceste personalități diferite, care vin cu niște provocări uriașe. Deși, în realitate, interacțiunea constantă cu această stare bioneurologică aparte ar putea genera câștiguri și în rândul celor “normali”, și pe partea celor “diferiți”. Până atunci, singura cale care s-a dovedit eficientă în tratarea autismului a fost și continuă să fie… iubirea. Care compensează, prin prezență, acea stare de absență ciudată despre care poate unii dintre noi știm cum se manifestă.

Mariana Popescu este psiholog și se ocupă de o bună bucată de vreme de funcționarea Asociației Copiilor și Adulților cu Autism Teleorman, una dintre foarte puținele asociații de profil din județ. În cadrul acestei asociații se încearcă, cu multă grijă și efort, normalizarea unor destine de copii și nu numai, asupra cărora autismul și-a pus cumva amprenta. Ziua de 2 aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. În această zi, Mariana Popescu îi cheamă alături de ea pe toți cei care cred în puterea solidarității, până la urmă. Și a pus astfel la cale proiectul “Veniți cu noi pe 2 aprilie!”

Chemarea Marianei Popescu nu e o formalitate, așa cum sunt multe chemări pe care le auzim în spațiul public, uneori cu ecouri prelungite. În lumea stranie a copilului cu autism, care știe să calculeze mai repede decât un computer, dar n-are nicio idee despre cum să-și lege șireturile, prezența noastră este esențială. Însăși misiunea proiectului este sprijinirea și promovarea integrării în comunitate a copiilor cu autism printr-o normalizare a vieții acestora.

În cadrul proiectului se realizează activități în comun de desen și pictură, activități ce permit accesul nostru în lumea lor, încurajându-se în același timp jocul, ca mijloc de detensionare psihică și de reducere a agresivității. Se dorește, de fapt, ca la finalul unui astfel de proiect să se poate pune la un loc copii tipici și copii atipici, iar aceștia să fie prieteni și să poată desfășura activități împreună. Și astfel, prin prezența iubirii, ca formă maximală a altruismului, să se contracareze acea stare de “absență” pe care mulți o definesc drept autism.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*