În semn de apreciere și recunoștință pentru eforturile depuse în dezvoltarea sportului, antrenorul emerit Florian Dumitru a primit o plachetă de excelență din partea președintelui Federației Române de Culturism – Gabriel Toncean.
„Am profitat de Adunarea Generală a Federației Române de Culturism și Fitness pentru a ne exprima public recunoștința față de 2 membri devotați ai acestei structuri sportive. Le-am oferit câte o plachetă și mulțumirile noastre lui Dan Dumitrescu (Clubul Dumi Gym Ianca) și Florian Dumitru (CS Teleorman Alexandria), pentru implicarea lor în organizarea evenimentelor #FRCF și pentru eforturile pe care le depun pentru promovarea sportului”, a transmis Gabriel Toncean.
Cel căruia i se spune „antrenorul campionilor” – Florian Dumitru a devenit la rândul său campion național, în urmă cu jumătate de an, după mai bine de 40 de ani de când nu a mai concurat în competițiile din sportul căruia i s-a dăruit.
Antrenor la Clubul Sportiv Teleorman, Florian Dumitru stă de peste trei decenii pe baricadele culturismului de la noi și este perceput drept unul dintre foarte puținii profesioniști ai sportului local.
În urmă cu mai mulți ani, a fost distins cu titlul de antrenor emerit de către Federaţia Română de Culturism şi Fitness, iar titulatura este o premieră pentru culturismul din Teleorman.
[…] Citește și: Antrenorul emerit Florian Dumitru, distins cu plachetă de președintele Federației d… […]