Andreea Esca, invitat special la festivalul “Ideo Ideis”

în Actualitate/Administratie/Educatie

De 14 ani încoace, Festivalul de Teatru Tânăr “Ideo Ideis” aduce în Teleorman nu doar spectacole de teatru și nume mari ale scenei românești, ci și concepte care servesc binelui general. Vindecarea prin artă a fost, de fapt, ideea fundamentală care a contribuit la înfăptuirea acestui festival, ce aduce în spațiul arid al culturii teleormănene un suflu nou și un entuziasm fără precedent.

Anul acesta, tema festivalului este responsabilitatea în mediul online, în care tot mai mulți dintre noi investim timp și energie. Sub deviza “Tu cât poluezi pe net”, festivalul aduce la Alexandria și ateliere gratuite, dar și invitați speciali, care vor putea împărtăși publicului din oraș și nu numai experiențe. 9 spectacole de teatru profesionist, 9 de teatru tânăr, 5 filme noi, 24 de ateliere de educație non-formală pentru adolescenți, 16 dedicate alexăndrenilor, animații cu public și video-mapping, toate reunite sub aceeași temă: responsabilitatea.

Cea de-a 14-a ediție de IDEO IDEIS propune un program dens celor 200 de liceeni din festival, vizitatorilor, dar și întregii comunități din Alexandria, cu activități gândite pentru toată paleta de vârste: de la 2 ani în sus.
Masterclassurile IDEO IDEIS de sâmbătă, 10 august, îl aduc din nou pe Cătălin Ștefănescu față în față cu două personalități culturale actuale: regizorul Radu Muntean, al cărui film despre adolescență, Alice T., va avea o proiecție specială la festival și comediantul Micutzu (Cosmin Nedelcu).

Seara Povestitorilor o aduce pe Andreea Esca la Alexandria, intervenția ei va fi precedată de o voce foarte nouă dar deja puternică care militează pentru responsabilitate în mediul online: vloggerița Magdyz

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*