liberinteleorman.ro

Alex Dumitru, campion absolut la Sibiu

2 septembrie 2022

Alex Dumitru a câștigat, vineri, a treia medalie de aur la Campionatul Național de Culturism de la Sibiu. Acesta a devenit campion absolut la Men’s Games Classic Bodybuilding seniori și și-a îndeplinit astfel unul dintre obiectivele pentru care s-a antrenat din greu ani la rând.

Tânărul culturist legitimat la Clubul Sportiv din Teleorman își trece în palmares o nouă medalie pentru care a muncit constant alături de tatăl său, și el campion, dar și antrenor emerit, pentru care s-a pregătit intens de la competiție la competiție.

„E un vis devenit realitate. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi trimiteți mesaje. Simt că plutesc. E mult mai mult decât am sperat, roadele muncii mele se văd și asta mă bucură maxim. E unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Am reușit să iau trei titluri, două de campion și unul de campion absolut, iar numărul meu a fost 333. Poate a fost un semn. Vă mulțumesc tuturor. Și celor care mă susțineți pe acest drum de vegan, se poate face performanță așa, trebuie doar să muncești”, a spus Alex în primele ore după cele trei competiții.

Alex Dumitru, dublu medaliat cu AUR la Campionatul Național de Culturism

Fotografii: Petre Bratu!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Alex Dumitru, dublu medaliat cu AUR la Campionatul Național de Culturism

Următorul articol

42.181.191,91 lei vin la Alexandria pentru reconstrucția străzilor prin Programul Național “Anghel Saligny”

Cele mai recente articole de Actualitate