liberinteleorman.ro

Adrian Simionescu, filosof pe Facebook

7 iulie 2014

Carmen Dumitrescu

simionescuCredem că ştim totul despre politicieni după ce le-am văzut declaraţia de avere şi de interese. Dar adevărul e că nu ştim nimic până nu le vedem şi contul de Facebook. O supriză extrem de plăcută a fost, din punctul nostru de vedere, deputatul Adrian Simionescu, un social-democrat care, în anii din urmă, s-a făcut “plăcut” mass-mediei printr-o atitudine profund arogantă. Însă, lucrurile încep să se clarifice acum, pe măsură ce aflăm mai multe despre deputatul social-democrat chiar de pe pagina lui personală de Facebook. Şi atunci ne putem explica o anumită doză de aroganţă în comportamentul celui care demonstrează în online că are reale aptitudini filosofice. Astfel, probabil marcat de vreo dezamăgire în plan profesional, deputatul social-democrat scria pe 14 iunie despre secuvinişti şi pretenderi, identificându-se fără doar şi poate, cu această din urmă categorie de indivizi. Astfel, Simionescu se dovedeşte a fi foarte creativ şi dă dovadă, cel puţin în online, de o doză de înţelepciune pe care nu i-am fi bănuit-o anterior, dar care nu poate decât să ne suprindă în mod plăcut. Iată ce spune social-democratul despre oamenii din jurul său: “Secuviniştii pretind de la viaţă multe. Li se cuvin multe. Nu au dat nimic. Aceasta cred că este şi diferenţa între un secuvinist şi un pretender. Pretenderul pretinde ceva firesc la care are dreptul. El vrea mai multe de la viaţă şi se canalizează să plătească un preţ. Secuviniştii nu dau nimic la schimb. Simpla lor existenţă este o monedă de schimb destul de puternică pentru ceea ce ei pretind. Punct.”

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate






Articolul precedent

Adrian Florescu nu s-a descurajat după europarlamentare: “Suntem în continuă căutare de noi membri”

Următorul articol

Bârfe – Florică Mara îşi ţine angajaţii “în probe”

Cele mai recente articole de Din culisele politice

Don't Miss