liberinteleorman.ro

15 permise de conducere REȚINUTE, în weekend – Viteza, cele mai multe amenzi

23 ianuarie 2023

La acest sfârşit de săptămână,, polițiștii au continuat activitățile preventiv-reactive în județul Teleorman, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 195 de sancțiuni contravenționale în valoare de 101 015 lei, au reținut 15 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Dintre acestea, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 2 900 lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform LG 61/1991 R.

Exemplificăm:

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Lița, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La data de 21 ianuarie, a.c., ora 11.58, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 03:29, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria- Biroul Rutier au depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 02:36, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Segarcea Vale, județul Teleorman în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La data de 22 ianuarie, a.c., ora 19:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Zimnicea au depistat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism în oraș, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Publicitate

Articolul precedent

Parcul industrial imaginar din Alexandria a „înghițit” 64.567,04 EURO – Drăgușin vrea să vândă terenul

Următorul articol

Ică Calotă: Toți cetățenii vor avea acces în bazele sportive ale instituțiilor de învățământ în afara orarului școlar!

Cele mai recente articole de Actualitate