Primăria Municipiului Alexandria oferă sprijin populaţiei afectate de caniculă, având în vedere în vedere avertizările meteo de vreme caniculară și disconfort termic accentuat, prin amenajarea unor puncte de prim-ajutor în Piața Peco și Piața Unirii, între orele 11:00-18:00, cu personal de specialitate.
Această măsură a fost luată în scopul gestionării eficiente a situațiilor deosebite ce se pot produce ca urmare a temperaturilor ridicate.
Recomandări pentru situațiile de caniculă:
➢ reduceți deplasările la cele esențiale;
➢ nu vă deplasați între orele 11:00-18:00;
➢ evitați expunerea la soare și la efort fizic intens;
➢ consumați lichide între 2-4 litri/zi;
➢ nu consumați alcool;
➢ dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luați-vă medicamentele în mod regulat, cu multă apă;
➢ nu scoateți copiii sub 3 ani afară decât înainte de ora 09:00 dimineața și după ora 20:00;
➢ evitați mâncărurile grele și mesele copioase.
➢ folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie.
În cadrul acestor puncte cetățenii vor fi îndrumaţi şi informaţi, în funcţie de caz.
PRIMAR
VICTOR DRĂGUȘIN