liberinteleorman.ro

Teleorman, vizat de o atenționare meteorologică Cod galben în perioada 2 – 3 noiembrie

2 noiembrie 2026

În ultimele 72 de ore, pompierii militari teleormăneni au intervenit pentru gestionarea a 44 de situații de urgență, cele mai multe solicitări fiind pentru acordarea primului ajutor calificat persoanelor cu probleme medicale. Salvatorii au acționat și pentru stingerea incendiilor, la accidente rutiere și în alte situații în care a fost nevoie de intervenția lor pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor.
Echipajele SMURD au gestionat 36 de cazuri, acordând primul ajutor calificat și asigurând transportul la spital al persoanelor cu probleme grave de sănătate. În aceeași perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii, două izbucnite la case de locuit și unul la deșeuri menajere și materiale plastice, precum și la două accidente rutiere produse pe raza localităților Alexandria și Gălăteni, în urma cărora trei persoane au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Alte intervenții au vizat sprijinirea unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman pentru preluarea și transportarea la spital a unei persoane supraponderale, degajarea unui stâlp căzut pe carosabil și evacuarea apei acumulate într-o gospodărie din orașul Videle.

Intervenție rapidă la Zimnicea. Pompierii au salvat o locuință amenințată de flăcări
Una dintre intervențiile din acest sfârșit de săptămână a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.35, în orașul Zimnicea, unde un incendiu izbucnit într-un dormitor amenința să se extindă la întreaga locuință.
La sosirea celor trei echipaje de salvatori, care au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, focul se manifesta la nivelul tavanului și al parchetului din lemn, pe o suprafață de aproximativ 12 mp.
Pompierii au pătruns în interiorul casei și au acționat ofensiv asupra focarelor, reușind să limiteze incendiul la încăperea afectată și să împiedice propagarea flăcărilor la restul construcției. Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 5.000 de lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la peste 60.000 de lei.
Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la o sobă defectă, care au aprins materialele textile aflate în apropierea acesteia.
Acest incendiu arată cât de repede se poate transforma o defecțiune a unui mijloc de încălzire într-un pericol pentru întreaga locuință. Recomandăm cetățenilor să verifice periodic sobele și coșurile de fum, să remedieze defecțiunile constatate și să păstreze o distanță de siguranță între sursele de căldură și materialele combustibile. De asemenea, focul nu trebuie lăsat nesupravegheat, iar sobele nu trebuie utilizate dacă prezintă fisuri sau alte defecțiuni care pot favoriza producerea unui incendiu.

Atenție la vântul puternic și la acumulările de apă!
În perioada 2 – 3 noiembrie, județul Teleorman este vizat de o atenționare meteorologică Cod galben de vânt, cu viteze estimate între 50 și 70 km/h. În același timp, precipitațiile abundente înregistrate în ultimele zile au favorizat acumularea apei în sol, situație care poate crește riscul căderii arborilor, mai ales în condițiile intensificării vântului.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite, recomandăm cetățenilor să își asigure obiectele din gospodării, de pe balcoane și terase, care ar putea fi luate de vânt, să evite deplasările prin apropierea copacilor, a stâlpilor de electricitate sau a panourilor publicitare și să nu parcheze autovehiculele în zone în care există pericolul căderii unor elemente de construcție ori a arborilor.
O atenție deosebită trebuie acordată și acumulărilor de apă din gospodării. Cetățenii sunt sfătuiți să mențină șanțurile și rigolele de scurgere libere de resturi vegetale și deșeuri, să urmărească evoluția nivelului apei în zonele predispuse la inundații și să protejeze, pe cât posibil, bunurile aflate în beciuri, subsoluri sau alte spații joase.
În cazul în care observați arbori sau stâlpi căzuți, cabluri electrice rupte ori alte situații care pot pune în pericol siguranța persoanelor, evitați apropierea de zonele respective și solicitați sprijinul autorităților. Pentru situațiile de urgență care amenință viața sau bunurile cetățenilor, apelați numărul unic 112.
Recomandăm tuturor cetățenilor să urmărească avertizările meteorologice și informațiile transmise de autorități, iar pentru măsuri de prevenire și recomandări privind comportamentul în situații de urgență să consulte Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – www.fiipregatit.ro și aplicația DSU.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident mortal: Un șofer beat a acroșat cu autoutilitara un bărbat și l-a lăsat în șanț

Cele mai recente articole de Vremea

Val de căldură în Teleorman

👨‍🚒👉Valul de căldură rămâne prezent în mai bine de jumătate din țară până mâine, ora 10:00, urmând să se extindă și să