Astfel, începând de mâine, 05 august, ora 10.00 până miercuri, 06 august, ora 10.00, se vor înregistra temperaturi cuprinse între 35 și 38 de grade Celsius, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20 – 24 de grade.
Iată câteva recomandări esențiale pentru a vă proteja sănătatea:
- evitați orele de vârf: deplasați-vă în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- protejați-vă de soare și efort: evitați aglomerațiile, expunerea directă la soare și efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
- aveți grijă de cei dragi: păstrați legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea lor de sănătate și oferiți-le asistență la nevoie;
- nu lăsați niciodată: copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme, nici măcar pentru scurt timp!
- îmbrăcați-vă adecvat: purtați pălării și ochelari de soare, haine lejere în culori deschise și materiale ușoare;
- hidratați-vă constant: beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător;
- evitați anumite băuturi: nu consumați alcool și evitați băuturile care conțin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
- alimentați-vă sănătos: consumați fructe și legume proaspete.
În perioadele caniculare crește riscul de incendiu din cauza uscăciunii și a temperaturilor ridicate, motiv pentru care facem următorul apel către cetățeni: - să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, în special în zonele cu vegetație uscată abundentă;
- să nu arunce la întâmplare resturile de țigări;
- să nu lase în interiorul autoturismelor expuse la soare recipiente sub presiune (brichete, tuburi de deodorant etc.).
Vă rugăm să respectați cu strictețe indicațiile și regulile privind scăldatul și, mai ales, să vă supravegheați copiii permanent în timp ce se află în apă sau în apropierea acesteia.
Chiar dacă sunteți buni înotători, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul vă pot pune viața în pericol. Dacă observați pe cineva în dificultate în apă, nu ezitați să solicitați ajutor de urgență. Fiecare secundă contează și poate face diferența între viață și moarte.
Respectați următoarele măsuri și acționați cu responsabilitate în preajma apei:
- scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
- evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
- nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice

