liberinteleorman.ro

Teleorman, pe locul 3 la numărul de asistați social

26 ianuarie 2023

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în decembrie 2022, de 163.789, cu 4.064 mai mulţi faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.109), Bacău (9.202), Teleorman (7.772) şi Buzău (7.771), iar cei mai puţini în Bucureşti (247) şi în judeţele Ilfov (862) şi Timiş (1.318).

Suma medie plătită în ultima lună a anului trecut de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 269,57 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 44,136 milioane de lei. Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (353,7 lei), Braşov (324,68 lei) şi Mureş (324,12 lei).

Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit legii, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Lucrările la pietonalul Alexandriei sunt SISTATE! Șantierul, reluat în martie

Următorul articol

Un șofer din Roșiori a condus beat – 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cele mai recente articole de Actualitate