În noaptea de 25/26 iunie, a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat cu efective mărite pe raza municipiul Roșiorii de Vede, între orele 22:00-02:00, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, a prevenirii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.
În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 21 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.830 lei, au reținut 5 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Dintre acestea, 1 sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea dispoziției polițistului rutier, 1 sancțiune pentru sens opus, 2 sancțiuni pentru alcool, 2 sancțiuni pentru lipsă inspecție tehnică periodică, 2 sancțiuni pentru lipsă asigurare obligatorie răspundere civilă auto și 13 sancțiuni pentru alte abateri.
Totodată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au controlat 83 autovehicule, legitimat 104 persoane, au efectuat 3 testări cu aparatul Drugtest și 54 testări cu aparatul etilotest.
Exemplificăm:
În data de 25 iunie, a.c.,orele 23:30, politiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Roșiorii de Vede, județul Teleorman, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
În data de 26 iunie, a.c.,orele 00:05, polițiștii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta o probă biologică.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii „de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
IPJ Teleorman recomandă tuturor participanților la traficul rutier să nu consume alcool sau droguri întrucât le pun în pericol sănătatea și viața, să manifeste prudență, să respecte cu strictețe legislația rutieră în vigoare și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren.