Tribunalul București a amânat, joi, pronunțarea sentinței în dosarul Belina, în care a președintele Consiliului Județean Teleorman a fost judecat pentru complicitate şi participaţie improprie la abuz în serviciu. 21 aprilie este termenul pentru prima sentință în celebrul dosar în care mai multe instituții ale statului s-au mobilizat pentru a-i da lui Dragnea insula Belina și brațul Pavel.
DNA a cerut, la ultimul termen, pedepse orientate către mediu pentru toți inculpații! Toți au fost de acord cu prestarea muncii în folosul comunității, dacă se va impune. Judecătorul cauzei – Bogdan Alexandru Dari a hotărât, încă de la începutul ședinței de judecată, să amâne pronunțarea până la data de 24 martie. Acum, însă, a mai acordat un termen peste o lună.
Reamintim că în dosarul Belina, protagoniști sunt inculpații: fostul vicepremier Sevil Shhaideh, la data presupuselor fapte secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării, Ionela Stoian, fost director în același minister, Adrian Ionuț Gâdea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, Rodica Gușă, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria.