liberinteleorman.ro

Octavian Berceanu, seful Garzii de Mediu merge pe un camp plin de deseuri, in timpul unei razii a Garzii de Mediu, in Sintesti, Vidra, marti, 13 aprilie 2021. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Raportul Gărzii de Mediu Teleorman în anul 2023

10 ianuarie 2024

Garda Naţională de Mediu este un corp specializat de inspecţie şi control, cu atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului.

Activitatea instituției constă în acțiuni de inspecție și control, rezultatul acestor acțiuni, funcție de neconformitățile constatate/nerespectarea prevederilor legale în domeniu, poate fi: se impun măsuri preventive și corective cu termene scadente, se aplică sancțiuni contravenționale, se aplică sancțiuni complementare de suspendare a activității, se propune suspendarea actului de reglementare către autoritatea competentă emitentă – Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman, se transmit sesizări catre organele de cercetare penală.

În anul 2023, Comisariatul Judeţean Teleorman al Gărzii Naţionale de Mediu a desfășurat activitatea de inspecție și control cu un număr de 4 echipe de comisari, efectuând 973 de controale, din care 210 controale planificate și 763 controale neplanificate. 

Cele 763 de controale neplanificate realizate în anul 2023 au vizat:inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse in actele de reglementare – 210, inspecţii în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu – 19, inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii –60, inspecţii pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului  – 1, inspecţii dispuse de CG/ACPM – 278, Inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse – 16, inspecţii pentru identificarea de obiective noi – 16, inspecţii cu alte autorităţi –124, inspecții pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activității – 5.

În baza Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, au fost formulate 385puncte de vedere.

În baza protocolului de colaborare încheiat între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Garda Națională de Mediu și Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, comisarii de mediu au efectuat un număr de 130 de controale pentru verificarea modului de conformare la legislația privind protecția mediului a proiectelor solicitanților/beneficiarilor de fonduri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). 

În anul 2023 au fost înregistrate 197 de petiții care au fost soluționate conform prevederilor OUG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și conform competențelor legale ale Gărzii Naționale de Mediu.

În decursul anului, Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu a luat măsuri imediate pentru preluarea exemplarelor de specii protejate rănite (berze, lebede) și plasarea acestora în custodia unui centru de îngrijire a exemplarelor de faună sălbatică rănite, până la atingerea stării fiziologice normale care să le permită reintroducerea în habitatele naturale.   

Principalele neconformităţi constatate în urma acțiunilor de inspecţie şi control efectuate au fost:

– desfășurarea de activități autorizabile pe linie de mediu fără deținerea unei autorizații de mediu;

– nerespectarea prevederilor autorizației de mediu; 

– lipsa documentelor privind trasabilitatea deșeurilor generate din activitate: evidența gestiunii deșeurilor, documentele aferente valorificării/ eliminării deșeurilor;

– depozitări necontrolate de deșeuri;

– incendieri miriști/resturi vegetale de pe terenurile agricole;

– neluarea măsurilor în vederea curățării terenurilor cu deșeuri abandonate;

– neatingerea nivelului minim de pregătire pentru reutilizare și reciclare de deșeuri reciclabile; 

– neasigurarea de către UAT-uri a fondurilor necesare pentru curățarea și refacerea mediului în localitățile cu depozitări necontrolate de deșeuri;

– neîncheierea de către Autoritatea Administrației Publice Locale a unui contract de delegare care să instituie instrumentul economic “ plătește cât arunci” astfel încât să se respecte prevederile OUG 92/2021;

– nerealizarea la termen și în totalitate a măsurilor dispuse anterior.

Urmare a neconformităților constatate, au fost aplicate 313 sancțiuni contravenționale, din care 101 avertismente și 212 amenzi în valoare de 4.333.500 lei,  s-a dispus 1 suspendare de activitate și au fost transmise 2 sesizări către organele de cercetare penală, a anunțat, într-un comunicat de presă, comisarul șef Dana Banu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Primăria Nanov cumpără dronă. Contract de 21.000 euro, prin PNRR

Următorul articol

41 de intervenții ale pompierilor teleormăneni în ajutorul cetățenilor

Cele mai recente articole de Actual

Alegeri parlamentare. Două dosare penale

Datele centralizate la nivelul Centrului de Comandament din județul Teleorman, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral,