liberinteleorman.ro

41 de intervenții ale pompierilor teleormăneni în ajutorul cetățenilor

10 ianuarie 2024

Subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au gestionat, în ultimele 48 de ore, un număr de 41 de situații de urgență, dintre care 37 au fost cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, două accidente rutiere produse pe raza localităților Blejești (DJ503) și Brânceni (DN 51), rezultate cu trei victime și două incendii de locuințe, în localitățile Bujoreni și Turnu Măgurele.

❗️Coșul de fum defect produce pagube

În cursul zilei de ieri, 09 ianuarie, la ora 17.24, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, un cetățean a solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei locuințe din municipiul Turnu Măgurele. Ajunse rapid la locul evenimentului, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambuanță SMURD, echipajele de pompieri au constatat faptul că flăcările se manifestau în interiorul a două camere și la nivelul acoperișului, realizat din astereală din lemn și tablă, pe o suprafață de circa 30 mp.

🔥Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fiind salvate importante bunuri materiale, reprezentând restul imobilului și anexele din imediata apropiere. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma 10000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 50000 de lei.

🧐 Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit de la coșul de fum defect care a permis jarului/scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din podul casei.

🧑‍🚒👉 Au salvat locuința 🚒🔥

Ieri, 09.01.2024, în jurul orei 13.03, datorită observării și anunțării rapide de către un cetățean a unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Bujoreni, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgănești Vlașca au reușit să salveze importante bunuri materiale. La sosirea salvatorilor, focul se manifesta în jurul coșului de fum, la astereala din lemn a acoperișului, pe circa un metru pătrat, cu riscul extinderii la întreaga construcție. Incendiul a fost stins rapid, în câteva minute, în limitele găsite, fără a fi întâmpinate probleme deosebite. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 1000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 25000 de lei.

❗️Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum deteriorat care a permis jarului/scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din apropiere.

🧑‍🚒📣 Pentru evitarea unor evenimente similare, pompierii militari reamintesc cetățenilor câteva măsuri de prevenire:

🧯îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

🧯verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

🧯curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

🧯tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

🧯 evitați supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur;

🧯 depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate;

🧯 amplasați lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă;

🧯 supravegheați permanent focul;

🧯 nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile.

❗️Foarte important❗️ Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

📣 Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

ℹ️ Mai multe date cu privire la evenimentele gestionate de unitatea noastră regăsiți pe site-ul www.isuteleorman.ro, la rubrica Știri și informații/Buletine și comunicate de presă, sau accesând linkul https://www.isuteleorman.ro/index.php/stiri-si-informatii/buletine-informative-si-comunicate-de-presa.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Raportul Gărzii de Mediu Teleorman în anul 2023

Următorul articol

Depistat conducând un autovehicul, deși nu poseda permis de conducere și ar fi consumat alcool

Cele mai recente articole de Actual

Ț𝐢-𝐚𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐢𝐭 𝐯𝐫𝐞𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢? 𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐢 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚

Pentru anul de învățământ 2024 – 2025, 𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ „𝐀.𝐃. 𝐆𝐡𝐢𝐜𝐚” 𝐚𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧 recrutează candidați pentru locurile aprobate